Ericsson, parteneriat cu cel mai mare operator telecom din Turcia pentru dezvoltarea 5G Ericsson, parteneriat cu cel mai mare operator telecom din Turcia pentru dezvoltarea 5G
Turkcell, cel mai mare operator din Turcia și una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă ca număr de abonați din Europa, și... Ericsson, parteneriat cu cel mai mare operator telecom din Turcia pentru dezvoltarea 5G

Turkcell, cel mai mare operator din Turcia și una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă ca număr de abonați din Europa, și Ericsson au semnat un Memorandum de Înțelegere privind colaborarea pentru dezvoltarea tehnologiei 5G.

Principalul obiectiv al parteneriatului este înțelegerea modului în care tehnologia 5G poate fi folosită, a necesităților de dezvoltare și implementare a rețelelor, dar și evaluarea performanțelor potențialelor echipamente 5G sau desfășurarea unor proiecte de cercetare dedicate.

„Turkcell este hotărâtă să implementeze cele mai noi tehnologii în materie de rețele de telecomunicații, iar parteneriatul cu Ericsson ne oferă ocazia să analizăm nevoile și așteptările consumatorilor și clienților noștri din diverse industrii cu privire la modul în care vom putea utiliza tehnologia 5G,” a spus Kaan Terzioglu, CEO Turkcell.

„Ne așteptăm ca tehnologia 5G să fie implementată într-un viitor foarte apropiat, tocmai de aceea, ne concentrăm eforturile pentru a descoperi modurile în care industria va adopta standardul 5G la nivel global pentru a putea oferi capabilități și servicii superioare celor dedicate rețelelor 4G”, a menționat Hans Vestberg, CEO Ericsson.

„Cu ajutorul parteneriatelor ca cel pe care l-am încheiat cu Turkcell putem implementa rezultatele proiectelor noastre de cercetare în rețele live de test pentru a obține informații importate pentru dezvoltarea tehnologiei 5G.”

Tehnologia 5G va contribui la evoluția întregului ecosistem de comunicații, de la dispozitive la acces mobil, IP core sau cloud. Cele mai recente teste 5G desfășurate de Ericsson se concentrează pe interacțiunea dintre dispozitivele mobile și rețelele de acces radio, atât în interior cât și în exterior.

Cu peste 115.000 de angajați în întreaga lume și clienți în peste 180 de țări, Ericsson susține rețele care deservesc peste 2,5 miliarde de abonați, iar 40% din traficul mobil mondial este susținut de rețele Ericsson. Fondată în 1876, Ericsson are sediul în Stockholm, Suedia. În 2014, compania a înregistrat venituri în valoare totală de 33,1miliarde USD (228 miliarde coroane suedeze). Ericsson este listată la Bursa Nordică OMX din Stockholm și pe NASDAQ din New York.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *