Divizia de mobile a Sony pregătește investiții în robotică Divizia de mobile a Sony pregătește investiții în robotică
Producătorul japonez de electronice Sony, una dintre cele mai mari companii de profil la nivel mondial, își pune la punct strategia pentru a prinde... Divizia de mobile a Sony pregătește investiții în robotică

Producătorul japonez de electronice Sony, una dintre cele mai mari companii de profil la nivel mondial, își pune la punct strategia pentru a prinde un loc pe segmentul dronelor, unul dintre cele mai hot domenii de investiții în acest moment.

Astfel, compania s-a alăturat proiectelor ZMP, un startup japonez care produces tehnologie pentru vehiculele autonome (business în care Sony a investit aproape un milion de dolari la începutul acestui an). Cei de la ZMP își doresc să construiască “robotul tuturor lucrurilor”, însă până atunci, cele două companii vor lucra împreună la proiectul Aerosense, care va fi lansat în luna august.

Potrivit oficialilor celor două entități, Sony va aduce în proiect camerele, senzorii și rețeaua de telecomunicații, în timp ce ZMP va contribui cu know-how-ul pe care l-a dobândit în zona de automatizare și robotică.

CertAsig asigură prima dronă din România pentru pentru daune de până la 1 mil. euro. Cine poate beneficia de asigurare?

“Aerosense va combina aceste elemente pentru dezvoltarea unor soluții comprehensive care vor soluționa nevoi precum cea de măsurare, supraveghere, observare și inspecție. Scopul proiectului este de a lansa aceste servicii pentru clienții de tip enterprise la începutul anului 2016”, se precizează într-un comunicat al Sony Mobile.

În esență, Aerosense va dezvolta, produce și vinde soluții care acoperă mai multe fațete ale business-ului folosind vehicule aeriene fără pilot pentru captarea de imagini și procesarea informațiilor în cloud.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *