Ce s-a schimbat în business-ul românilor de la Qualitance după extinderea din SUA Ce s-a schimbat în business-ul românilor de la Qualitance după extinderea din SUA
Printre beneficiile prezenței unei firme românești pe teren american se numără accesul la tehnologii de ultimă oră și găsirea rapidă a unor noi clienți,... Ce s-a schimbat în business-ul românilor de la Qualitance după extinderea din SUA

Printre beneficiile prezenței unei firme românești pe teren american se numără accesul la tehnologii de ultimă oră și găsirea rapidă a unor noi clienți, căci SUA e o piață deschisă pentru jucătorii noi. Printre altele, depășirea tendinței de a ținti câștiguri facile și de a vinde ieftin inteligență cu ora a făcut posibilă extinderea companiei românești QUALITANCE pe teren american.

“Avantajele prezenței noastre în SUA au constat în expunerea la mediul de business din cea mai competitivă piață din lume și în accesul la tehnologii noi înainte ca ele să devină cunoscute la scară largă. Cultura americană de business se bazează pe valoarea adăugată mai mult decât pe relații, de aceea e frecvent percepută drept nemiloasă și rece. Prezența QUALITANCE în SUA, bazată de la bun început pe crearea de valoare adăugată în loc de închirierea de personal, ne-a permis să luăm ce e mai bun din ambele culturi și să construim în funcție de asta un model de interacțiune cu clienții care le aduce mai multă valoare și necesită mai puțin efort din partea lor”

Ioan Iacob, Managing Partner QUALITANCE (foto)

“De când ne-am extins în SUA la începutul lui 2014, anvergura și componența cifrei noastre de afaceri s-au schimbat. Dacă în 2013 era de 1,9 milioane de euro, din care 15% proveneau din Statele Unite, în 2014 a ajuns la trei milioane de euro, din care 35% provin din SUA. În 2015, estimăm că vom depăși cinci milioane de euro, din care ne așteptăm ca mai mult de 50% să provină din piața nord-americană”

Radu Constantinescu, Managing Partner QUALITANCE

Printre clienții americani ai QUALITANCE se numără AdvisorDeck, Fact0ry și LeaderAmp. Compania de leadership coaching LeaderAmp folosește o platformă de e-learning dezvoltată de QUALITANCE pentru a aduce o abordare revoluționară într-un domeniu care până acum nu beneficia de posibilitatea scalării si cuantificării.

Combinând psihometria, algoritmi de inteligență artificială, tehnologii cloud și mobile, QUALITANCE a construit o platformă care facilitează accesul la programele de leadership coaching pe o scară mult mai largă decât era posibil până acum. Leadership coaching este în mod tradițional un produs de lux, destinat top managementului, fiind bazat în întregime pe contribuția unui expert. Prin intermediul tehnologiei, această dependență devine parțială, ceea ce permite mai multor persoane să beneficieze de leadership coaching.

Pentru AdvisorDeck, un start-up desprins dintr-o companie de asigurări și fonduri mutuale din Silicon Valley cu o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari, firma românească de software dezvoltă platforma gainful.ly. La finalul lui 2015, ea va deservi peste 500.000 de utilizatori din rândul consultanților financiari și potențialilor clienți și va lucra cu companii ale căror capitalizări de piață depășesc 50 de miliarde de dolari.

Împreună cu Fact0ry, QUALITANCE implementează platforma prin care sunt coordonate și sincronizate activitățile profesionale ale membrilor acestui hibrid (deopotrivă companie și think tank) din zona de inovație. Fact0ry lucrează cu companii din Fortune 500  pentru a implementa proiecte cu accelerația specifică start-upurilor. Printre clienții Fact0ry se numară deja Nike, Visa, Procter & Gamble, Sony și Cisco.

Fondată în 2007, QUALITANCE lucrează cu un mix de companii, de la nivelul Fortune 500 până la cele mai inovative startup-uri de tehnologie, sprijinindu-și clienții în designul, dezvoltarea, testarea și mentenanța infrastructurii sistemelor software web și mobile scalabile, dar și în proiecte de inovație tehnologică și de business. QUALITANCE se evidențiază ca unul din cei mai activi susținători ai construirii de valoare adăugată în industria software din România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *