25.000 de autovehicule alimentează zilnic în cea mai mare stație din lume. Cum arată? – FOTO 25.000 de autovehicule alimentează zilnic în cea mai mare stație din lume. Cum arată? – FOTO
Shell Luxembourgeoise a anunţat câştigarea licitaţiei pentru operarea staţiei de alimentare cu combustibil Berchem, situată în Luxemburg. Guvernul luxemburghez a acordat companiei Shell o... 25.000 de autovehicule alimentează zilnic în cea mai mare stație din lume. Cum arată? – FOTO

Shell Luxembourgeoise a anunţat câştigarea licitaţiei pentru operarea staţiei de alimentare cu combustibil Berchem, situată în Luxemburg. Guvernul luxemburghez a acordat companiei Shell o nouă concesiune pe durata a 10 ani, pentru ceea ce va fi din nou cea mai mare benzinărie din lume.

De la construcţia sa în 1983 şi până în prezent, Berchem a fost o staţie Shell. În timp, restaurantul şi magazinul staţiei au crescut considerabil din punct de vedere al capacităţii şi al ofertei.

Fiind cel mai mare punct de alimentare din lume, staţia Berchem este alimentată zilnic, în medie, cu 20 de cisterne de combustibil destinate celor aproximativ 25.000 de vizitatori locali şi internaţionali pe zi. Aceşti clienţi sunt, printre alţii, şoferi matori şi profesionişti din Franţa, Germania, Olanda, Belgia, România, Bulgaria, Polonia şi Ungaria.

Stația are o suprafață totală de 60.000 metri pătrați și dispune de 51 de pompe de carburant  (24 pentru camioane și 27 pentru autoturisme), plasate pe 21 de benzi  (12 CRT – vehicule de mare tonaj și 9 pentru autoturisme).

Odată cu reînnoirea contractului, Shell va demara un proces de renovare şi reconstrucție a staţiei astfel încât fiecare vizită a clienţilor să se transforme într-o adevărată experienţă. La parterul benzinăriei vor fi amenajate un magazin Shell cu o patiserie Deli2go, care va oferi clienţilor sendvişuri proaspete, în timp ce aceştia vor putea cumpăra din magazin diferite produse precum uleiuri de maşină, dulciuri şi băuturi.

La etajul inferior, vor fi modernizate spaţiile pentru  toalete şi duşuri. La primul etaj va exista un spaţiu deschis unde Shell va dezvolta un concept unic în Luxemburg, care va integra o cafenea, unde se vor putea servi cafea şi produse de patiserie, şi un restaurant de tip fast-food pentru o gustare rapidă.

Tototodată, și partea exterioară a stației va fi remodelată. Pe lângă regândirea în ansamblu a staţiei, vor fi îmbunătăţite sistemele de semnalizare exterioare astfel încât clienţii să fie ghidaţi mai bine către punctele care îi interesează. Lucrările de renovare vor fi executate în lunile care urmează.

Staţia Berchem de alimentare cu carburanţi este situată pe autostrada E25/A3 în direcţia Luxemburg.

Royal Dutch Shell plc este înregistrată în Anglia şi Ţara Galilor, are sediul la Haga şi este listată la bursele din Londra, Amsterdam şi New York. Companiile Shell au operaţiuni în mai multe de 70 de ţări şi teritorii cu linii de business care includ explorarea şi producţia de petrol şi gaze; producţia şi vânzarea de gaze naturale lichefiate şi lichide din gaz; producerea, comercializarea şi transportul produselor din petrol; proiecte de energie regenerabilă.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *