Canalele vedetă ale YouTube valorează aproape 10 mld. de dolari Canalele vedetă ale YouTube valorează aproape 10 mld. de dolari
Cele mai mari 100 de rețele multi-channel (Multi-Channel Network – MCN) de pe YouTube ar avea, cumulat, o valoare estimată la 10 miliarde de... Canalele vedetă ale YouTube valorează aproape 10 mld. de dolari

Cele mai mari 100 de rețele multi-channel (Multi-Channel Network – MCN) de pe YouTube ar avea, cumulat, o valoare estimată la 10 miliarde de dolari și ar aduce 42% din traficul lunar al serviciului video patronat de Google, scrie The Guardian.

Informațiile au fost publicate pe baza unui raport al companiei de consultanță Ampere Analysis, care a analizat informații din ultimii trei ani referitoare la achizițiile de MCN (acestea sunt entități afiliate cu multiple canale YouTube și pot oferi creatorilor de conținut asistență în zone precum creare de produs, programare, finanțare, promovare sau vânzări). Astfel, prețul mediu plătit pentru un MCN în perioada analizată a fost de 0,10 dolari pe lună pentru vizualizările unui videoclip, ceea ce ar duce la o valoare de 100 de milioane de dolari pentru o rețea cu peste 1 miliard de vizualizări în fiecare lună.

Potrivit datelor Ampere, în acest moment ar exista circa 22 de astfel de rețele, cu venituri anuale de circa 21 de milioane de dolari din reclame YouTube dar și din parteneriate cu diverse branduri.

Totodată, raportul anunță faptul că primele 100 de MCN generează 100 de miliarde de vizualizări în fiecare lună, aproape de jumătate din totalul vizualizărilor de pe YouTube (42%, mai exact). În acest context, valoarea lor ar fi de 10 miliarde de dolari.

În prezent, cel mai mare star al YouTube este suedezul Felix Kjellberg, care deține popularul canal de gaming PewDiePie. În 2014, PewDiePie Productions a raportat venituri de circa 7,4 milioane de dolari, canalul generând peste 4 miliarde de vizualizări.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *