Tu știi ce tarife în roaming ai vara aceasta? Tu știi ce tarife în roaming ai vara aceasta?
Cei care călătoresc vara aceasta în spațiul Uniunii Europene și folosesc serviciile de telefonie și internet mobil în roaming pe baza planului tarifar de... Tu știi ce tarife în roaming ai vara aceasta?

Cei care călătoresc vara aceasta în spațiul Uniunii Europene și folosesc serviciile de telefonie și internet mobil în roaming pe baza planului tarifar de bază (Eurotarif) vor plăti maximum 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat, 0,05 euro/minut (fără TVA) pentru primirea unui apel și cel mult 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), iar pentru acces la internet vor fi taxați cu maxim 0,20 euro/MB (fără TVA).

Pentru călătoriile în afara UE, ANCOM recomandă utilizatorilor să verifice tarifele stabilite de fiecare operator pentru țările pe care le vor vizita, tarifele putând fi cu mult mai mari decât cele reglementate în spațiul comunitar.

Deși la nivel european se discută despre eliminarea completă a tarifelor de roaming, este bine ca utilizatorii români să știe că, în prezent, pentru spațiul Uniunii Europene sunt reglementate tarife maximale de roaming, acestea reprezentând plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte în cadrul planului tarifar de bază (Eurotarif).

Operatorii pot să pună la dispoziția clienților tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă. De aceea, este de preferat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor de comunicare.

Pentru a compara toate tarifele de telefonie și internet disponibile pe piață în acest moment, ANCOM le pune la dispoziție utilizatorilor comparatorul de oferte telecom, accesibil la adresa www.veritel.ro.

Cele mai recente statistici ANCOM arată că, odată cu etapa de scădere a tarifelor de roaming reglementate în interiorul UE aplicabilă începând cu 1 iulie 2014, traficul de voce în roaming a înregistrat pe parcursul anului 2014 o creștere anuală de 53%, până la 647 milioane de minute consumate (din care 196 milioane au fost apeluri efectuate și 451 milioane apeluri primite), în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creștere anuală de 10%, până la 123 milioane de mesaje.

Durata medie a unui apel efectuat în roaming a fost de 2 minute și 24 de secunde, în timp ce durata medie a unui apel primit în roaming a fost de 3 minute și 16 secunde. În plus, consumul serviciilor de date în roaming a cunoscut o creștere semnificativă, de aproape 6 ori, de la 34 mii GB în 2013 la 202 mii GB în 2014.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *