Primul pas spre un job bun: Stefanini dă startul programelor de internship! Primul pas spre un job bun: Stefanini dă startul programelor de internship!
Stefanini România, subsidiara locală a Stefanini, unul dintre principalii jucători globali în externalizarea de servicii IT, organizează luna viitoare două programe de internship în... Primul pas spre un job bun: Stefanini dă startul programelor de internship!

Stefanini România, subsidiara locală a Stefanini, unul dintre principalii jucători globali în externalizarea de servicii IT, organizează luna viitoare două programe de internship în centrul din București, unul în zona de dezvoltare software, iar celălalt în departamentul de HR, pe zona de recrutare.

Selecția candidaților se va desfășura în primele două săptămâni din luna iulie, urmând ca programul de internship să debuteze spre sfârșitul lunii.

„Este al treilea an în care organizăm internship-uri în departamentele de software development și HR și ne bucură faptul că de fiecare dată am întâlnit tineri pasionați. Avem convingerea că și anul acesta vom avea candidați cel puțin la fel de talentați și dornici să învețe”, a declarat Raluca Primaru, Staffing & Application Development Recruitment Coordinator.

Potrivit acesteia, programul de internship pe zona de programare este unul anual, desfășurat de companie în luna iulie, în timp ce internship-ul în departamentul de HR este organizat în diferite perioade ale anului.

Pentru programul de internship în departamentul de dezvoltare software, Stefanini caută studenți la facultăți cu profil tehnic, care au cunoștințe de bază în domeniu și își doresc să învețe mai multe. Participanții vor avea ocazia de a lucra timp de 6 luni în cadrul companiei, utilizând tehnologii precum Mobile, .Net, Java și QA. După primele trei luni, performanțele acestora vor fi evaluate.

În cazul internship-ului pe zona de HR, compania caută în principal studenți ai Facultății de Psihologie, însă acceptă și alte specializări, cu condiția ca aceștia să fie pasionați de domeniu și să își dorească o carieră în recrutare. Participanții vor lucra timp de 3 luni alături de specialiștii în recrutare din cadrul Stefanini, având astfel ocazia de a acumula experiență în domeniu.

Pe perioada celor două internship-uri, participanții vor avea un program de lucru part-time, iar la finalul celor 3, respectiv 6 luni, se vor putea alătura permanent echipei Stefanini, în funcție de performanțele înregistrate.

„Acesta este, de fapt, unul dintre obiectivele programului de internship – pe de o parte, să ajutăm tinerii aflați la început de carieră să dobândească experiență, iar pe de altă parte să obținem noi colegi. În urma edițiilor trecute, aproximativ 50% dintre participanții la internship s-au alăturat echipei ca angajați permanenți”, a mai precizat Raluca Primaru.

Pentru acest an, compania are ca obiectiv extinderea echipei locale cu aproximativ 200 specialiști IT, având în prezent poziții deschise pentru programatori seniori cu experiență în diverse tehnologii – .Net, Java, PHP, JavaScript, ETL, Mobile – Test Engineers, specialiști în infrastructură și rețelistică.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *