Nadella face curat în Microsoft și decide fuziunea a două divizii importante Nadella face curat în Microsoft și decide fuziunea a două divizii importante
CEO-ul gigantului din software Microsoft, Satya Nadella, a luat decizia de a renunța la trei executivi de top din cadrul companiei pe care o... Nadella face curat în Microsoft și decide fuziunea a două divizii importante

CEO-ul gigantului din software Microsoft, Satya Nadella, a luat decizia de a renunța la trei executivi de top din cadrul companiei pe care o conduce. Însă, plecările au cerut și o mișcare strategică din partea Microsoft care a unit două dintre diviziile sale.

Astfel, potrivit informațiilor din presa internațională, producătorul de software a anunțat recent faptul că Stephen Elop, fostul CEO al Nokia, va părăsi Microsoft la doar un an după ce americanii au achiziționat producătorul de mobile. În urma plecării sale, conducerea Microsoft a decis fuzionarea diviziilor de hardware și software într-un singur grup. Acesta va fi condus de Terry Myerson, fostul șef al diviziei dedicate sistemului de operare Windows.

În esență, noua entitate va fi responsabilă pentru dezvoltarea hardware-ului atât pentru tabletele Surface, cât și pentru consolele Xbox și pentru alte produse care vor folosi sistemul de operare Windows.

Noua divizie se va numi “Windows and Devices Group (WDG)” și se va concentra pe crearea unor noi experiențe în personal computing, toate alimentate de ecosistemul Windows.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *