Sony lansează noile camere RX100 IV și RX10 II din gama Cyber-shot RC Sony lansează noile camere RX100 IV și RX10 II din gama Cyber-shot RC
Sony a anunțat lansarea celor mai avansate și versatile camere Cyber-shot, RX100 IV (modelul DSC-RX100M4) cu dimensiuni compacte și RX10 II (modelul DSC-RX10M2), care... Sony lansează noile camere RX100 IV și RX10 II din gama Cyber-shot RC

Sony a anunțat lansarea celor mai avansate și versatile camere Cyber-shot, RX100 IV (modelul DSC-RX100M4) cu dimensiuni compacte și RX10 II (modelul DSC-RX10M2), care se remarcă prin nivelul ridicat de zoom pe care îl pot atinge.

Ambele modele se bazează pe primul senzor stacked Exmor RS CMOS[i], cu funcții de procesare avansate și chip de memorie DRAM integrat. Rezultatul este procesarea de până la 5 ori mai rapidă a imaginilor[ii] și includerea unor funcții disponibile până acum doar pe camerele video profesionale.

Printre noile caracteristici se numără înregistrarea super slow motion de 40x, care permite realizarea de înregistrări video cu viteze de până la 1000 cadre pe secundă[iii],[iv], noul obturator Anti-Distortion cu o viteză maximă de 1/32000 secunde și posibilitatea înregistrării video 4K[v].

Înregistrarea video Super Slow Motion de 40x

Noile modele RX100 IV și RX10 II sunt primele camere Sony adresate publicului larg care pot face înregistrări super slow-motion, de până la 40 de cadre pe secundă. Astfel, utilizatorii pot înregistra și cele mai rapide momente de acțiune, până în cel mai mic detaliu, ca apoi să le redea la cea mai bună rezoluție și claritate.

Pentru a obține cel mai bun rezultat, utilizatorii pot alege dintre modurile de 1000fps, 500fps sau 250fps și formatele de redareiii,iv de 50p sau 25p[vi]. Mai mult, utilizatorii pot opta pentru două moduri de declanșare: „start trigger”, pornirea înregistrării după apăsarea butonului „record” sau „stop trigger”, înregistrarea secvențelor dinainte de apăsarea butonului.

Cea din urmă opțiune permite înregistrarea ultimelor 2-4 secunde dinainte apăsării butonului de declanșare, pentru a surprinde cu o precizie crescută cele mai importante momente. De exemplu, două secunde de înregistrări la viteza de 1000 cadre pe secundă în formatul 25p generează un filmuleț de 80 secunde.

Sony RX10 II

Obturator de mare viteză

Datorită noului senzor “stacked Exmor RS CMOS” cu chip DRAM integrat, camerele RX100 IV și RX10 II sunt ideale pentru fotografia sportivă sau alte activități cu subiecte în mișcare.

Capacitatea de procesare rapidă a camerelor permite menținerea vitezei continue de înregistrare de 16 cadre pe secundă pe RX100 IV și de 14 cadre pe secundă pe RX10 II pentru o perioadă îndelungată.

Mai mult, noul senzor de imagine a permis implementarea obturatorului Anti-Distortion (cu viteza maximă de 1/32000 secunde), care permite camerelor să surprindă imagini extrem de clare cu o apertură largă, chiar și la un nivel de luminozitate de până la EV19[vii]. De asemenea, este redus și efectul „rolling shutter”, care apare când sunt fotografiate subiecte în mișcare. Astfel, fotografii și cameramanii vor putea realiza înregistrări clare, cu efect de bokeh, chiar și în cele mai dificile condiții de iluminare.

Înregistrare video 4K

Noile modele RX100 IV și RX10 II sunt primele camere Cyber-shot care permit înregistrare la rezoluții 4K (QFHD 3840×2160)v, realizând videoclipuri cu un efect moire minim. Calitatea imaginii este asigurată de folosirea codec-urilor XAVC S, care înregistrează filmele 4K cu o rată de 100 Mbps, iar cele Full HD cu 50 Mbpsv.

Modelul RX10 II poate înregistra până la 29 de minute de material 4K (în Europa), în timp ce modelul RX100 IV, cu dimensiuni mai reduse, poate filma aproximativ 5 minute la aceeași calitate. Printre caracteristicile video profesionale de care dispun ambele dispozitive se mai numără și Picture Profile, respectiv S-Log2/S-Gamut.

Ambele camere permit realizarea de fotografii de 16.8 MP în timpul înregistrării video 4K, în oricare dintre cele 11 moduri de compoziție

Design versatil, AF rapid

Noul RX100 IV păstrează design-ul compact caracteristic gamei RX100, fiind echipat cu un obiectiv ZEISS®  Vario-Sonnar T* 24-70mm (echivalentul a 35mm) F1.8-F2.8, în timp ce RX10 II păstrează aspectul modelului RX10 încorporând un obiectiv ZEISS® Vario-Sonnar T* 24-200mm (echivalentul a 35mm) F2.8.

Fiecare cameră este dotată cu noul XGA OLED Tru-Finder™ cu contrast înalt, care vine cu 2,35 milioane de puncte de rezoluție, ceea ce asigură imagini extrem de realiste la pre-vizualizare și redare. RX100 IV păstrează blițul EVF retractabil cu înveliș ZEISS® T*, care a debutat anul trecut pe modelul RX100 III.

Ambele modele includ un nou sistem AutoFocus, Fast Intelligent AF care permite detectarea subiectelor în doar 0.09 secunde[viii].  Algoritmul de AutoFocus dezvoltat de Sony permite recunoașterea și fixarea subiectelor prin simpla apăsare până la jumătate a butonului de declanșare. Noile camere oferă suport Wi-Fi® şi NFC™.

Din punct de vedere funcțional, noile modele includ o serie de controale și butoane personalizabile, pentru a se potrivi cu stilul oricărui fotograf. RX10 II este rezistent la praf și umezeală.

Sony a lansat și o nouă geantă pentru camere, modelul LCS-RXG, confecționat din piele. Disponibil în culorile negru și maro, acest accesoriu se potrivește perfect cu stilul camerelor RX100, inclusiv noul model RX100 IV.

Noile RX100 IV şi RX10 II vor fi disponibile în Europa începând din această vară. RX100 IV va putea fi achiziționat la prețuri pornind de la 1.150 Euro, în timp ce RX10 II se va comercializa cu aproximativ 1.600 Euro.

[i] Primul senzor de tip 1.0 din lume cu chip de memorie integrat, la momentul anunțului, conform  studiilor efectuate de Sony

[ii] Comparat cu modelele anterioare RX100 III și RX10, într-o simulare cu același obturator electronic la 1/32000 secunde combinat cu senzorul Exmor R CMOS de pe RX10 şi RX100 III

[iii] Sunetul nu poate fi înregistrat folosind modurile slow motion. Este necesară folosirea unui card de memorie SDXC Clasa 10 sau mai bun

[iv] În sistem PAL. Se poate comuta între PAL și NTSC din meniul de setări

[v] Pentru înregistrarea XAVC S este necesară folosirea unui card de memorie SDXC de  Clasă 10 sau mai rapid, iar UHS Speed Class 3 este necesar pentru înregistrarea la 100Mbps

[vi] 960fps, 480fps și 240fps la 60p, 30p și 24p în modul NTSC

[vii] Folosind filtrul ND încorporat

[viii] Măsurat folosind modelul RX10 II, standard CIPA standard, măsurătoare internă, 8.8mm (Wide), EV7.0, Program Auto, AF area: Wide, în mod NTSC

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *