Dualitatea Venerei Arapu: colecția spring/summer 2015 Dualitatea Venerei Arapu: colecția spring/summer 2015
Lansată la începutul acestui an în department store-uri din întreaga lume, dar și în showroom-ul din Bcuurești, colecția de vară a cunoscutului designer vestimentar... Dualitatea Venerei Arapu: colecția spring/summer 2015

Lansată la începutul acestui an în department store-uri din întreaga lume, dar și în showroom-ul din Bcuurești, colecția de vară a cunoscutului designer vestimentar român urmărește dualitatea dintre imaginea a ceea ce suntem și ceea ce vrem să părem.

Astfel, pentru vara acestui an, colecția Venerei Arapu propune siluete sofisticate, definite optic prin printuri digitale ce marchează talia sau prin alăturarea contrastantă de dantelă și mătase.

Vedetele colecției, prezente în linia Ready-to-Wear, sunt pantalonii sport. Scurți sau cropped, aceștia sunt prevăzuți cu șiret în talie, șliț fals sau inserții geometrice în lateral. Pentru a vă completa look-ul, puteți asorta un top leger din bumbac sau maiouri care  ilustrează grafic tema Illusion of Reality.

Propunerile designerului aduc la un loc texturi diferite, precum bumbacul peliculizat, jerse-ul sau satinul de mătase. Acestea se regăsesc în designul tricourilor și rochiilor imprimate digital, al jachetelor cu fermoar și pantalonilor cu imprimeu “șarpe”.

Brandul Venera Arapu a făcut primii pași în industrie în 1999, colecțiile fiind vândute în prezent în concept și department store-uri din Statele Unite, Franța, Italia sau Japonia. Imprimeurile digitale trompe l’oeil au devenit embelmatice pentru Venra Arapu contribuind la imaginea sofisticată și modernă a brandului de îmbrăcăminte. Între timp, portofoliul Venera Arapu s-a îmbogățit cu linia de Homewear și cu o serie de colecții dedicate domnișoarelor de până la 16 ani.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *