Studiu: cât timp petrecem cu ochii în telefoane? Studiu: cât timp petrecem cu ochii în telefoane?
Dacă vi se pare că telefonul vostru inteligent pare să fie lipit de mână cea mai mare parte din zi, șansele sunt ca acest... Studiu: cât timp petrecem cu ochii în telefoane?

Dacă vi se pare că telefonul vostru inteligent pare să fie lipit de mână cea mai mare parte din zi, șansele sunt ca acest lucru să fie perfect adevărat. Statisticile recente spun că utilizatorii smartphone-urilor petrec tot mai mult timp folosind aplicațiile instalate pe terminalele inteligente, iar asta nu înseamnă neapărat că au vreo legătură cu munca.

Potrivit unei cercetări de piață a Nielsen, citată de CNET, se pare că în ultimul trimestru din 2014, utilizatorii de smartphone au petrecut lunar 37 de ore și jumătate folosind aplicațiile de pe telefoane. Conform oficialilor Nielsen, aceste cifre reprezintă o creștere semnificativă, de 63%, a timpului petrecut pe telefoane comparativ cu perioada similară din 2013.

Principalele aplicații care i-au făcut pe utilizatori să nu-și mai lase telefoanele din mână au fost cele de entertainment, care au avut o creștere de 13% a numărului de utilizatori în ultimul trimestru din 2014. Iar dintre acestea, jocurile au luat partea leului. Cei intervievați de Nielsen spun că petrec în medie 10 ore în fiecare lună jucându-se pe smartphone-uri, aproape de patru ori mai mult decât ascultând muzică.

Și dacă vă întrebați cine petrece mai mult timp cu ochii în telefon, răspunsul este că…femeile. Adeși bărbații preferă să descarce mai multe aplicații. Femeile nu-și încarcă memoria telefoanelor cu așa multe aplicații, însă, petrec mult mai mult timp decât partenerii lor pe app-urile preferate.

  • Gadgetworld

    12/06/2015 #1 Author

    Noroc cu bateriile astea de smartphone-uri, care se descarca repede, ca altfel nu ne-am mai dezlipi de ecran 🙂

    Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *