UN Global Compact Network: 24 de organizații luptă pentru o Românie Responsabilă UN Global Compact Network: 24 de organizații luptă pentru o Românie Responsabilă
Vineri, 15 mai, 24 de organizații din România se vor reuni pentru a contribui la un mediu economic mai responsabil. La finalul acestei săptămâni... UN Global Compact Network: 24 de organizații luptă pentru o Românie Responsabilă

Vineri, 15 mai, 24 de organizații din România se vor reuni pentru a contribui la un mediu economic mai responsabil.

La finalul acestei săptămâni vom afla care sunt companiile și ONG-urile care au devenit semnatari ai celor 10 principii Global Compact și își propun ca printr-un efort voluntar să susţină lupta anti-corupție, drepturile omului, dreptul la muncă și protejarea mediului înconjurător.

Pactul Global al Naţiunilor Unite (United Nations Global Compact) este cea mai respectată iniţiativă de politică strategică adresată reprezentanţilor mediului de afaceri, sectorului neguvernamental şi academic, tuturor celor interesaţi să îşi alinieze operaţiunile şi strategiile la zece principii universale.

„Încurajăm toate companiile, mari şi mici, locale şi străine, să adere la United Nations Global Compact, prin implementarea pe deplin a principiilor de CSR în practicile de afaceri de zi cu zi. Companiile au constatat că principiile de CSR nu favorizează doar planeta şi oamenii, ci şi profiturile. Alături de organizaţiile neguvernamentale, mediul de afaceri a devenit mai ferm în afirmarea preocupării lor pentru toate aspectele de CSR. Ambasada Olandei sprijină această evoluţie, în calitate de factor guvernamental preocupat să încurajeze şi să înlesnească astfel de practici. Constituirea reţelei locale a UN Global Compact contribuie semnificativ la creşterea nivelului de Responsabilitate Socială Corporativă în România”, declară Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Olandei la Bucureşti.

LN_ROM_LOGO_wideTotodată, UN Global Compact Network va lansa un birou local în România.

„Global Compact a lucrat foarte mult cu Dragoș Tuță și echipa The CSR Agency pentru a coordona eforturile, pentru a recruta companii în sistemul Global Compact și pentru a crea momentul propice lansării unui asemenea birou. Odată lansat, Global Compact Network România va fi recunoscut oficial ca parte din familia Global Compact, alăturându-se unui grup de peste 80 de rețele din întreaga lume”, afirmă Walid Nagi, Head of Local Networks al UN Global Compact.

Potrivit oficialilor UN Global Compact Network, activitatea rețelei locale a programului va fi coordonată de  The CSR Agency. Înființată în 2011, aceasta este prima firmă de consultanță în management specializată în CSR și Sustenabilitate din România. Agenția oferă servicii de consultanță strategică, training și raportare de CSR. De asemenea, echipa de consultanți certificați coordonează proiecte de îmbunătățire a performanțelor non-financiare ale companiilor care conduc la scăderi semnificative în privința costurilor și a riscurilor de business.

„Îi invit în acest efort pe toți managerii organizațiilor care își doresc un mediu economic responsabil și prosper în România. Vom deveni parteneri pentru a putea obține aici profit pe termen lung pentru fiecare organizație în parte, dar și pentru a asigura prosperitatea stakeholderilor cu care interacționăm. Într-un mediu sărac și care nu sprijină dezvoltarea sustenabilă, organizațiile nu se pot dezvolta sănătos. Majoritatea companiilor multinaționale care au subsidiare în România și care conduc acum locomotiva economică a țării sunt deja semnatare ale celor 10 principii Global Compact. Le așteptăm alături de noi în acest efort pentru a asigura împreună sustenabilitatea mediului economic local. <<Lideri globali – eroi locali>> este sloganul care rezumă cel mai bine îndemnul nostru. De asemenea, sperăm să vedem din ce în ce mai mulți antreprenori români care să își dorească să contribuie la sustenabilitatea economiei chiar <<de acasă>>”, spune Dragoș Tuță, Managing Partner The CSR Agency.

Global Compact este o inițiativă politică strategică a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru companiile care se angajează să îşi alinieze operațiunile și strategiile cu zece principii universal acceptate în domeniile drepturilor omului, muncă, mediu și anti-corupție. Astfel, organizaţiile private, ca motor principal al globalizării, pot contribui la asigurarea că piețele, comerțul, tehnologia și finanțele avansează în moduri care aduc beneficii economiilor și societăților de pretutindeni. Cu peste 8000 de companii și 4.000 de participanți non-business în peste 160 de țări, Global Compact ajută companiile, indiferent dacă sunt începătoare pe drumul afacerilor responsabile sau campioni recunoscuţi în acest domeniu, să își îndeplinească angajamentele de a opera în mod responsabil și să sprijine societatea.

Aprobat de directori executivi ai organizaţiilor private, Global Compact este un cadru practic pentru dezvoltarea, implementarea, precum și divulgarea de politici și practici de sustenabilitate, oferind participanților un spectru larg de practici, instrumente de management și resurse – toate proiectate pentru a ajuta modelelor avansate de afaceri responsabile și a piețelor care le găzduiesc.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *