Românii şi-au ales primii “eroi” pentru finala “Românii au talent!” Românii şi-au ales primii “eroi” pentru finala “Românii au talent!”
Primii trei finalişti ai noului sezon Românii au talent au fost aleşi aseară, pe cea mai cunoscută scenă a talentelor, într-un decor spectaculos! Primul... Românii şi-au ales primii “eroi” pentru finala “Românii au talent!”

Primii trei finalişti ai noului sezon Românii au talent au fost aleşi aseară, pe cea mai cunoscută scenă a talentelor, într-un decor spectaculos! Primul show live a pus în scenă momente de excepţie, de la dans contemporan sau oriental, magie, muzică populară sau pop, la numere incredibile de forţă, improvizaţie şi echilibristică.

Cei 12 semifinalişti au adus pe scenă momente incendiare şi au creat un show desăvârşit. În urma voturilor publicului şi a deciziei juraţilor, Ion Barbu, Traian Constantin şi cei doi dansatori Oana Zara şi Alexandru Bordea intră în lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro.

Ion Barbu s-a clasat pe primul loc în preferinţele publicului, iar melodia Ploaia a trupei Cargo, cântată perfect de acesta, i-a adus un loc în finală. Traian Constantin a impresionat şi sensibilizat cu interpretarea la pian a uneia dintre melodiile care compun coloana sonoră a filmului Piraţii din Caraibe. Oana Zara şi Alexandru Bordea au venit pe scenă cu un moment emoţionant de dans contemporan, care a transmis pasiune şi dragoste. Juraţii au fost impresionaţi de prestaţia celor doi şi au decis să-i trimită în lupta pentru titlul de erou naţional.

Tot aseară, juraţii au ales primul candidat la premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro. Andra, Mihaela, Andi şi Bebe au fost de acord că trupa Funny jumpers merită să intre în lupta pentru acest premiu.

Pe întreaga durată de difuzare, 20:30 – 24:42, peste 2.8 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:13, peste 4 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment din România.

Prima semifinală a noului sezon Românii au talent a înregistrat 17.5 puncte de rating și 46.3% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape şapte ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 2.8 puncte de rating și 7.4% share.

La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus detaşat cu 15.5 puncte de rating și 36.3%  share, pe când următorul post clasat a înregistrat o audiență medie de 3.6 puncte de rating și 8.3% share.

La nivel național, PRO TV rămâne și de această dată lider cu o audiență medie de 15.3 puncte de rating și 36.3% share, locul secund înregistrând 3.7 puncte de rating și 8.9% share.

Momente incredibile, talente autentice şi primii 3 finalişti pentru titlul de cel mai talentat român!

Primii care au urcat pe scenă aseară au fost membrii grupului Funny jumpers. Au venit la Bucureşti din Republica Moldova pentru a cuceri publicul cu săriturile lor spectaculoase şi au reuşit. Momentul creat şi gândit de ei a adus foarte multă energie şi vitalitate, ţinând spectatorii cu sufletul la gură în momentul prestaţiei. Bucuroasă că-i revede, Andra a spus: “M-am bucurat enorm să vă văd! Vă mulţumesc din suflet!”

Pentru Nicoleta Iancu muzica este totul, iar atunci când se află pe scenă simte că lumea e a ei. Nu are niciodată emoţii atunci când cântă şi este fericită să poată face ceea ce-i place. Aseară, micuţa de 9 ani a impresionat încă o dată cu talentul său şi a demonstrat că are o voce de aur şi o tehnică vocală de excepţie, interpretând impecabil piesele Ciuleandra şi Cine iubeşte şi lasă. Fiind mândru de Nicoleta, dar şi de prestaţia ei din semifinală, Bebe i-a spus: „Eşti o minune, o minune de copil foarte talentat. M-am bucurat atât de mult încât am lăcrimat.”

La preselecţii, trupa Obligo a reuşit să stârnească hohote de râs şi să ridice sala în picioare, care i-a aclamat la finalul momentului lor. Pentru semifinale cei şase băieţi nu au pregătit nimic, ci au improvizat, reuşind să repete experienţa din audiţii. Au adus zâmbetul pe buzele tuturor, iar numărul lor de improvizaţie a făcut furori şi i-a amuzat pe toţi cei care i-au privit. Încântată de momentul trupei Obligo, Mihaela a declarat: “Vreau să fiu fanul vostru pentru totdeauna, pentru că sunteţi foarte buni, foarte talentaţi.”

Emoţionat, dar în acelaşi timp încrezător în talentul său, Traian Constantin a uimit încă o dată juraţii şi publicul cu momentul prezentat pe scenă. A interpretat impecabil la pian una dintre melodiile care compun coloana sonoră a filmului Piraţii din Caraibe şi a reuşit să smulgă ropote de aplauze. Traian şi-a dorit foarte mult să impresioneze telespectatorii şi să ajungă la sufletul tuturor prin emoţia transmisă, dar şi prin maniera în care a cântat. Andi a fost surprins de evoluţia tânărului şi a declarat: “Aş vrea să remarc la relaţia lui Traian cu pianul, gingăşia cu care trece de la tandru la pasional. Bravo!”

Ansamblul Kolomeika a umplut încă o dată scena de la Românii au talent. Membrii grupului au dansat şi au cântat la diverse instrumente, aducând în casele telespectatorilor un moment plin de culoare, ritm şi energie. Au încântat publicul şi juraţii cu prestaţia lor şi au arătat tuturor că îşi merită pe deplin locul printre semifinalişti. Fericiţi că se află în această etapă a competiţiei, ei au zâmbit încontinuu şi au transmis telespectatorilor multă voie bună. La finalul reprezentaţiei acestora, Andi a spus: “Eu ce am văzut a fost foarte bine. Trebuie să recunosc că eu m-am uitat mai mult la echipa feminină.”

Pentru primul show live din noul sezon Românii au talent, Răzvan Ioviţe a pus în scenă un număr de magie extrem de spectaculos. Pentru construirea numărului său a fost ajutat de cei doi membrii ai juriului, Mihaela Rădulescu şi Andi Moisescu, care s-au implicat activ în momentul concurentului. Răzvan a demonstrat că poate face din magie un spectacol desăvârşit şi că poate surprinde de fiecare dată cu originalitatea sa. Surprinsă de trucurile magicianului, Mihaela a spus: “Tânărul ăsta mă uimeşte pentru a doua oară. Asta înseamnă pentru mine o magie reuşită. Pe mine m-ai cucerit!”

La numai 17 ani, Cristina Gîrloiu caută perfecţiunea în dansul oriental. Chiar dacă a fost foarte emoţionată, concurenta a creat aseară un spectacol complet, plin de pasiune şi senzualitate. Numărul ei de belly-dance a impresionat juraţii, care i-au lăudat prestaţia. Cu o frumuseţe aparte şi un dans incredibil, Cristina a reuşit să transmită perfect starea pe care a avut-o pe scenă, iar publicul a empatizat cu momentul prezentat de ea. La finalul momentului, Andra i-a spus: “Eu ţi-am simţit emoţiile. Eşti foarte frumoasă şi foarte talentată!”

Mihail Chistol şi Vasilii Truskov au adus forţa pe scena de la Românii au talent. Cei doi concurenţi au făcut o demonstraţie de putere şi sincronizare în momentul în care şi-au prezentat numărul de jonglerii cu greutăţi. Au surprins cu abilităţile lor, dar şi cu concentrarea de care au dat dovadă. Sunt fericiţi că au ajuns în această etapă a competiţiei şi că se află printre cei mai talentaţi concurenţi. Impresionată de prestaţia celor doi, Mihaela a spus: “E una din acele situaţii în care noi ne bucurăm că oamenii au greutăţi.”

Din păcate, Nicolai Chistol şi asistenta sa, Svetlana nu au reuşit să repete numărul perfect de echilibristică prezentat la preselecţii. Emoţiile i-au copleşit pe cei doi şi i-au ţinut cu sufletul la gură pe juraţi preţ de câteva minute. Chiar dacă nu le-a fost uşor, în cele din urmă, cu ajutorul publicului, concurenţii au reuşit să-şi încheie prestaţia în aplauze. La finalul momentului, Andra a spus: “Mi-ar fi plăcut să fie totul cum a fost la repetiţii.”

Taraful Eftimiu Drăgoi a interpretat în prima semifinală Românii au talent un colaj de muzică populară, rock’n roll şi jazz. Au încins atmosfera în sală şi au făcut un show de excepţie. Prestaţia lor a fost foarte bine primită de către publicul care i-a aclamat încontinuu. Au fost încrezători în talentul lor, iar acest lucru le-a dat aseară forţa de a-şi prezenta impecabil momentul. Bebe i-a lăudat pe concurenţi şi le-a spus: “Când lăutăreasca se uneşte cu jazz-ul, totul devine sublim.”

Oana Zara si Alexandru Bordea

Oana Zara şi Alexandru Bordea au fost plini de eleganţă şi sensibilitate în momentul în care şi-au prezentat numărul de dans contemporan. Au colaborat perfect la fiecare mişcare şi au reuşit să-i emoţioneze pe toţi cei prezenţi în sală. Şi-au exprimat toate trăirile prin dans şi au reuşit să gândească un spectacol desăvârşit pentru această semifinală. Profund impresionat de moment, Bebe le-a transmis concurenţilor: “Dansul vostru a fost ca un vis frumos din care nu aş fi vrut să mă mai trezesc.”, iar Andi a completat: “Oamenii sunt şi mai frumoşi atunci când dansează frumos! ”

Ultimul concurent care şi-a prezentat aseară talentul, a fost primul în voturile publicului. Ion Barbu a venit de la Chişinău să cucerească publicul din România şi a reuşit. A interpretat melodia Ploaia a celebrei trupe Cargo şi a impresionat cu vocea sa, care a sunat incredibil. Şi-a stăpânit cu greu emoţiile şi i-a sensibilizat pe toţi cei prezenţi în sală. Andra a fost fericită de alegerea făcută la preselecţii, de a-l trimite pe concurent direct în semifinale cu ajutorul golden buzz-ului şi a declarat: “Am făcut cea mai bună alegere! Dacă aş putea să te trimit în finală, aş face-o cu cea mai mare plăcere. A fost numărul meu preferat din această saeară!”

Ion Barbu nu a fost doar preferatul Andrei din prima semifinală Românii au talent, ci şi al publicului care l-a votat şi l-a trimis în marea finală, ce va avea loc pe 12 iunie. După aflarea clasamentului, emoţionat şi cu ochii în lacrimi, Ion a spus: “Nu am cuvinte, sunt foarte fericit. Mă bucur nespus că am reuşit să impresionez cu vocea mea şi vreau să le mulţumesc din suflet pentru încredere tuturor celor care m-au votat. Le promit că nu-i voi dezamăgi.”

Cel de-al doilea finalist ales din cei 12 concurenţi ai primului show live Românii au talent este pianistul Traian Constantin. Acesta s-a bucurat enorm atunci când a aflat că este unul dintre preferaţii publicului şi a declarat: “În ciuda faptului că am căzut de pe scenă, căzătura m-a propulsat în marea finală. Doresc să mulţumesc întregii echipe pentru sprijin şi tuturor românilor care m-au votat.”

Pentru cel de-al treilea finalist, juraţii au avut de ales dintre două momente de excepţie: cel al micuţei Nicoleta Iancu şi cel al dansatorilor Oana Zara şi Alexandru Bordea. A fost o decizie extrem de dificilă pentru toţi juraţii, dar în final aceştia au decis că dansul contemporan merită să meargă mai departe. Oana Zara şi Alexandru Bordea se alătură lui Ion Barbu şi lui Traian Constantin pentru finala Românii au talent. Cei doi tineri au declarat imediat după ce au aflat verdictul juraţilor: “Suntem foarte bucuroşi că am ajuns în finală. În acelaşi timp, ne pare rău pentru Nicoleta, nu am vrut s-o dezamăgim. Ne dorim ca momentul nostru artistic să ajungă la sufletul tuturor românilor.”

Prima semifinală a noului sezon Românii au talent a fost una plină de suspans, emoţie, amuzament, sensibilitate, energie, senzualitate şi pasiune. Concurenţii au fost la înălţime, iar cei mai buni vor merge în marea finală.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *