Foodpanda, finanţare de 100 milioane dolari. Goldman Sachs, principalul investitor Foodpanda, finanţare de 100 milioane dolari. Goldman Sachs, principalul investitor
foodpanda, platforma globală de comenzi de mâncare, a anunţat atragerea unei noi runde de investiţii, în valoare de 100 milioane de dolari, susţinute, în... Foodpanda, finanţare de 100 milioane dolari. Goldman Sachs, principalul investitor

foodpanda, platforma globală de comenzi de mâncare, a anunţat atragerea unei noi runde de investiţii, în valoare de 100 milioane de dolari, susţinute, în primul rând, de Goldman Sachs. Şi finanţatorii tradiţionali ai platformei, inclusiv Rocket Internet, au contribuit la fondurile acordate.

Alături de finanţarea precedentă, în valoare de 110 milioane de dolari, acordată platformei în luna martie a acestui an, foodpanda a securizat, din  momentul lansării, în 2012, până în prezent, investiţii totale de peste 310 milioane de dolari.

După achiziţia principalilor competitori din India, Mexic, Rusia, Brazilia, Europa de Est şi Asia de Sud-Est, compania va folosi noile fonduri pentru extinderea activităţilor de livrare şi îmbunătăţirea interacţiunii cu consumatorii în toate cele 40 de ţări în care este prezentă.

foodpanda, alături de brandurile afiliate, îşi concentrează business-ul pe pieţele emergente, operând în peste 40 de ţări de pe 5 continente şi fiind lider de piaţă în 32 de ţări, printre care India şi Rusia. Platforma este activă în mai bine de 580 de oraşe din întreaga lume şi are peste 60.000 de restaurante partenere.

Ralf WenzelSuntem fericiţi pentru suportul primit de la partenerii Goldman Sachs Investment, care vin cu o expertiză importantă pe zona de marketplace online, şi care, alături de investitorii noştri tradiţionali, ne vor permite să construim cea mai mare platformă mobilă de food delivery pentru pieţele emergente, targetând peste 3 miliarde de consumatori.

Pieţele emergente reprezintă cea mai mare oportunitate pentru platformele de food delivery, iar noi ne propunem să oferim cea mai simplă şi comodă altrnativă pentru comenzile şi livrările de mâncare

Ralf Wenzel, CEO şi Co-fondator al grupului foodpanda

În calitate de investitor, Goldman Sachs Investment Partners se va alătura şi consiliului director al foodpanda.

Suntem impresionaţi atât de traiectoria business-ului foodpanda, cât şi de echipa de management a platformei. Credem că foodpanda are oportunitatea extraordinară de a-şi cimenta, în câţiva ani, poziţia de lider al platformelor de food ordering şi food delivery pe toate pieţele emergente

Ian Friedman, reprezentant al Goldman Sachs Investment Partners

foodpanda.ro este prezentă şi în Romania, colaborând, în prezent, cu peste 400 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova şi Sibiu, fiind lider de piață pe sectorul platformelor online pentru comenzi de mâncare din România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *