Travel trends: Topul destinaţiilor de 1 Mai Travel trends: Topul destinaţiilor de 1 Mai
Din ce în ce mai mulţi români, în special tinerii de până în 35 de ani, au început să îşi planifice mini-vacanţa de 1... Travel trends: Topul destinaţiilor de 1 Mai

Din ce în ce mai mulţi români, în special tinerii de până în 35 de ani, au început să îşi planifice mini-vacanţa de 1 Mai în afara graniţelor. Aceştia au ales litoralul din Bulgaria sau Grecia, dar şi destinaţii exotice, precum Dubai sau Egipt, arată informaţiile Paravion.ro, una dintre cele mai importante agenţii 100% online din România.

Potrivit datelor Paravion.ro, topul destinaţiilor de 1 Mai este în continuare dominat de litoralul românesc, însă turiştii tineri, în special cuplurile de până în 35 de ani, optează din ce în ce mai mult pentru destinaţiile din afara ţării, ba chiar din afara Europei.

Bulgaria, Grecia, Cipru şi Italia sunt cele mai vizitate destinaţii europene de 1 Mai, în timp ce Egiptul şi Dubaiul atrag cei mai muţi turişti români care-şi petrec sărbătoarea în afara continentului.

Preţurile pentru o mini-vacanţă de 1 Mai în afara ţării sunt din ce în ce mai convenabile, iar raportul calitate – preţ este unul corect. Ce ne surprinde este apetitul crescut pentru destinaţii îndepărtate, din afara Europei, unele chiar exotice, cum sunt Egiptul şi Dubaiul, accesate, preponderent, de turiştii tineri

Remus Vişan, Managing Director Paravion.ro

Află care este cel mai cool job de vară, sau cum să îmbini pasiunea pentru travel cu munca

O mini-vacanţă de 1 Mai pe litoralul bulgăresc pentru 2 persoane, cu 5 nopţi de cazare la un hotel de 3 stele costă circa 660 euro. Cei care vor să-şi prelungească vacanţa la 7 nopţi, pot alege plajele cipriote, costurile pentru 2 persoane, cu cazare la hotel de 3 stele, transport şi taxe incluse, ridicându-se la aproximativ 670 euro.

Tot în această perioadă, o vacanţă pentru două persoane, de 7 nopţi în Egipt, cu cazare, bilete de avion, taxe incluse şi transfer de la aeroport costă, în medie, 1.200 euro. Acesta este şi cel mai scump pachet pentru perioada liberă de 1 Mai vândut, anul acesta, de Paravion.ro.

Cei care aleg un city break european, în Veneţia sau Londra, plătesc, în această perioadă, circa 700 euro pentru două persoane, sumă care acoperă 3 nopţi de cazare la 3 stele şi biletele de avion dus-întors.

  • cristina dragomir

    30/04/2015 #1 Author

    Nu stiu de ce, nu am fost niciodata, dar pe mine litoralul bulgaresc nu prea ma atrage.

    Reply

  • Eric Victor

    01/05/2015 #2 Author

    Consider ca si tara noastra ar fi fost vizitata destul de mult daca preturile ar fi fost acceptabile si conditiile ar fi corespuns cu suma pe care o da clientul. Dar nu as vrea sa vizitez momentan nici o alta tara intr-o vacanta de trei zile.

    Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *