Obiectivul MediHelp pentru Europa de Est: 10 mil euro în 5 ani Obiectivul MediHelp pentru Europa de Est: 10 mil euro în 5 ani
Bupa, unul dintre liderii globali în asigurări medicale internaționale, a reînnoit contractul cu partenerul său din Europa de Est, MediHelp, lider de piață în... Obiectivul MediHelp pentru Europa de Est: 10 mil euro în 5 ani

Bupa, unul dintre liderii globali în asigurări medicale internaționale, a reînnoit contractul cu partenerul său din Europa de Est, MediHelp, lider de piață în asigurări medicale private internaționale. 

“Dorim să ne menținem poziția de lider în Estul Europei și intenționăm să dezvoltăm un portofoliu de 10 milioane de euro în următorii 5 ani”, spune Zahal Levy, președintele MediHelp International. Parteneriatul dintre MediHelp și Bupa se aplică pentru serviciile din România, Ungaria și Bulgaria.

Pe măsură ce românii cheltuiesc mai mult pe servicii medicale private, MediHelp International se așteaptă ca asigurările medicale private internaționale să fie alegerea a tot mai multe persoane, așa cum se întâmplă în Franța, Germania, Slovenia și în alte state UE.

“Oamenii știu foarte bine care sunt beneficiile și serviciile furnizate de un asigurator medical privat, iar numărul celor care aleg să-și poarte suplimentar de grijă în acest mod e în creștere”, spune Zahal Levy.

“Ca furnizor de asigurări medicale private internaționale și lider de piață în Europa de Est, putem spune că România a început să lase în urmă, din acest punct de vedere, țări ca Belgia, Finlanda și chiar Luxemburg. E un lucru foarte încurajator, confirmat și de statisticile OMS.”

Când vine vorba de asigurări medicale internaționale, un furnizor ca MediHelp International trebuie să crească mereu standardele: “servicii de cea mai bună calitate pentru o categorie de clienți foarte pretențioși, dar și foarte loiali”, a adăugat Zahal Levy.

MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est și este prezent pe piața din România începand cu 1999. MediHelp International îmbină Asistența Medicală cu Asigurarea Internațională de sănătate.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *