Noul Suzuki Vitara, 5 stele în cadrul testelor Euro NCAP Noul Suzuki Vitara, 5 stele în cadrul testelor Euro NCAP
Noul Suzuki Vitara, disponibil și în România începând cu 1 aprilie 2015, a fost recompensat cu 5 stele pentru performanțele excelente în materie de... Noul Suzuki Vitara, 5 stele în cadrul testelor Euro NCAP

Noul Suzuki Vitara, disponibil și în România începând cu 1 aprilie 2015, a fost recompensat cu 5 stele pentru performanțele excelente în materie de siguranță, la ultimele teste derulate de Euro NCAP.

Notele obținute, în detaliu:
Pasageri adulți: 89% / (80%*)

Copii: 85% / (75%*)
Pietoni: 76% / (65%*)
Echipamente de siguranță: 75% / (70%*)
* nivelul minim pentru a primi clasificarea de 5 stele

Suzuki Euro NCAP 2Cel mai nou model lansat de Suzuki este primul SUV compact care a obținut note mari la toate categoriile testate. Clasificarea de 5 stele se acordă doar acelor modele care au punctaje peste nivelul minim stabilit de Euro NCPA în fiecare dintre categoriile testate, iar Suzuki a obținut note mult peste acest nicel. Ținând cont de faptul că punctajul a fost obținut conform noului sistem de testare, cele 5 stele acordate acum sunt pentru o siguranță sporită atât pentru pasageri, cât și pentru pietoni.

Sistemele de siguranță activă și pasivă din echiparea noului Vitara au fost concepute pentru a anticipa și reacționa în cazul unor situații potențial periculoase, oferind un nivel excelent de protecție.

Una dintre cele mai importante dotări legate de siguranță este tehnologia Total Effective Control, un concept de protecție a pasagerilor prin absorbția forțelor în cazul unui impact și dezvoltarea unui șasiu cu o greutate redusă. Tehnologiile avansate și utilizarea unui oțel de înaltă rezistență au redus greutatea mașinii, dar în același timp asigură o rezistență mai mare la impact.

Printre elementele de siguranță pasivă se numără cele șapte airbag-uri, care include airbagul pentru genunchi în zona șoferului, care protejează pasagerii în eventualitatea unui impact frontal sau lateral, centuri de siguranță pretensionate și limitatoare de forță. De asemenea, noul Vitara beneficiază de echipamente de siguranță activă de ultimă generație, precum sistemul Radar Brake Support care detectează riscul unei coliziuni cu vehiculul din față, și care au contribuit decisiv la obținerea calificativului de 5 stele.

Siguranță pentru copii și pietoni

Suzuki - Euro NCAP 1Suzuki a acordat o atenție deosebită siguranței copiilor, conform noii legilslații europene în vigoare, respectând standardele i-Size, care stabilesc dimensiunile și spațiul alocat scaunelor pentru copii, orice dispozitiv de acest tip putând fi montat fără probleme în noul Vitara. SUV-ul compact produs de Suzuki a obținut note excelente și în domeniul protecției pietonilor.

Designul inteligent al noului model oferă nu doar o protecție optimă pentru pasageri, dar reduce și severitatea unei accidentări la cap pentru pietoni în cazul unui impact, bara frontală asigurând o protecție bună a picioarelor pietonilor.

Sisteme avansate de asistență la condus

Noul Suzuki Vitara oferă o listă completă de echipamente de siguranță activă și pasivă (airbag-uri frontale, airbag-uri laterale, airbag genunchi, ABS + EBD, ESP®, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, asistență la frânare, sistem de asistență la pornirea din rampă (HILL HOLD CONTROL), sau sistem de asistenţă la coborârea în pantă (HILL DESCENT CONTROL), Adaptive Cruise Control, toate având ca scop protecția pasagerilor și confortul la volan. Noul Vitara este primul model Suzuki din Europa echipat cu sistem de asistență la coborârea în pantă.

Încă de la lansarea pe piață în 1988, modelul Suzuki Vitara și-a câștigat aprecierea prin designul stilat, prin dimensiunile compacte și performanțe bune atât on-road cât și în off-road. Acum, la peste 25 de ani de la debutul acestui model legendar, noul Vitara vine cu o abordare proaspătă a segmentului SUV compact și cu numeroase îmbunătățiri în toate domeniile.

Disponibil în România de la 1 aprilie 2015, noul Suzuki Vitara are dimensiuni mai compacte, un design puternic și dispune, în opțiuni, de sistemul inovator de tracțiune integrală ALLGRIP.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *