SOLE Luxury Boutique se alătură Galeriilor Lafayette, Selfridges şi Isetan şi introduce în ofertă Apple Watch SOLE Luxury Boutique se alătură Galeriilor Lafayette, Selfridges şi Isetan şi introduce în ofertă Apple Watch
SOLE Luxury Boutique, unul dintre cei mai mari retaileri de produse fashion şi de înfrumuseţare, este unul dintre puţinele magazine de profil ce va... SOLE Luxury Boutique se alătură Galeriilor Lafayette, Selfridges şi Isetan şi introduce în ofertă Apple Watch

SOLE Luxury Boutique, unul dintre cei mai mari retaileri de produse fashion şi de înfrumuseţare, este unul dintre puţinele magazine de profil ce va introduce în oferă cel mai aşteptat gadget al momentului, Apple Watch, disponibil în toate cele trei colecţii lansate de către gigantul producător american.

„Cu o gamă largă de culori şi modele, Apple Watch este primul gadget de la Apple menit să fie purtat de către utilizator, motiv pentru care suntem de părere că femeile pasionate de tehnologie vor regăsi în acesta nu doar un simplu gadget, ci un adevărat accesoriu de lux”, a declarat Angela Ţiboc, Director al Diviziei de Fashion&Lifestyle a SOLE.

Potrivit afirmaţiilor sale, cu toate că Apple avea ca strategie vânzarea produselor în magazine cu profil tech, noul gadget va fi disponibil şi în mari galerii de lux.  Astfel, SOLE Luxury Boutique se aliniază celor mai selecte magazine din lume – Galeriile Lafayette (Paris), Selfridges (Londra) şi Isetan (Tokyo), unde au fost deja construite trei boutique-uri în care sunt expuse toate modelele ceasului inteligent.

Simplist şi extrem de versatil, Apple Watch este disponibil într-o variantă sport – Watch Sport, o versiune  casual – Watch, dar şi într-una exclusivistă, fiind placat cu aur de 18k – Watch Edition. Preţurile pentru acestea pornesc de la 1.849, 90 lei, iar pentru modelul de lux, doritoarele pot cheltui între 49.999,90 lei şi 79.999,90 lei, preţurile fiind aliniate magazinelor Apple Store din Europa.

Apple Watch_2Pentru femeile pasionate de sport, SOLE pune la dispoziţie 10 variante de Apple Watch, fiecare având un design diferit al display-ului, dar şi culori variate pentru curea, de la nuanţe puternice precum verde crud sau corai, până la clasicul negru. În ceea ce priveşte colecţia casual, doamnele şi domnişoarele pot opta pentru mai bine de 30 de variante de ceasuri şi îşi pot alege atât modele de curele moderne confecţionate din cauciuc sintetic, cât şi curele din piele sau metal.

Încă de la lansarea noilor produse, colecţia-vedetă a fost Edition, formată din opt ceasuri de lux placate cu aur, cu un aspect delicat şi feminin. Adresate în mod special femeilor care apreciază un înalt standard de calitate şi celor care pun accent pe un design unic, perfect îmbinat cu cele mai recente tehnologii, ceasurile Apple Edition  sunt disponibile atât în variante sport, cât şi în modele elegante potrivite pentru cele mai sofisticate evenimente.

Indiferent de varianta aleasă, ceasurile inteligente Apple arată cu o precizie impecabilă ora în locaţia utilizatorului, fiind, în acelaşi timp, conectate la calendarul şi contactele din dispozitivele iPhone. Totodată, ceasul prezintă numeroase posibilităţi de personalizare a ecranului, aspectul acestuia putând fi schimbat oricând, în funcţie de contextul în care este purtat. Mai mult, Apple Watch permite utilizatorilor să trimită sau să primească mesaje, apeluri, e-mailuri, adugându-le acestora şi o notă personală prin vibraţia subtilă ce poate fi activată pentru notificări.

Magazin SOLE_1Apple Watch oferă interfeţe NFC, Bluetooth 4.0 şi Wi-Fi, iar fiecare model este dotat cu aplicaţia Siri. În ceea ce priveşte durata de utilizare, ceasurile beneficiază de o baterie care rezistă până la 18 ore, în funcţie de aplicaţiile utilizate.

Cele 50 de modele sunt disponibile la precomandă pe www.soleshop.ro, iar livrările vor începe din luna iunie, comenzile fiind onorate în funcţie de rapiditatea plăţii. De asemenea, Apple Watch poate fi găsit pentru prezentare şi testare şi în magazinele SOLE Luxury Boutique din Bucureşti şi Cluj-Napoca, însă comenzile se pot efectua doar online.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *