Rafinament franțuzesc de primăvară cu vinurile AVINCIS Rafinament franțuzesc de primăvară cu vinurile AVINCIS
Până acum, vremea a fost destul de capricioasă, însă zilele cu soare se vor înmulți. Proaspăt, aromat și bine răcit, vinul poate fi companionul... Rafinament franțuzesc de primăvară cu vinurile AVINCIS

Până acum, vremea a fost destul de capricioasă, însă zilele cu soare se vor înmulți. Proaspăt, aromat și bine răcit, vinul poate fi companionul ideal pentru o astfel de vreme. Dacă nu știți ce vinuri să alegeți, puteti opta pentru câteva dintre creațiile propuse în această primăvară de Crama AVINCIS, producător local de vinuri premium din 2010.

Cuvée Grandiflora, un asamblaj  între Cabernet Sauvignon&Merlot 2011, cea mai recentă creație a cramei AVINCIS, este un vin foarte expresiv, bine structurat, rotund, cu un buchet ce dezvăluie fructe negre de pădure şi cireşe, învăluite în arome de cafea prăjită, cu nuanţe de vanilie, ciocolată şi condimente.

Pe lângă Cuvee Grandiflora, vă mai puteți bucura în această primăvară de vinurile albe Crâmpoșie Selecționată, Cuvée Amélie (Tămâioasă Românească & Muscat Ottonel) și Cuvée Petit (Sauvignon Blanc). Vinurile din această gamă sunt concentrate, unice, elegante și sofisticate și pot fi savurate în orice moment pe care vreți să îl transformați într-unul memorabil.

Dacă nu ați făcut-o până acum, mai aveți încă răgaz să vă bucurați de ultimele sticle din producția din 2013, realizată pe domeniul viticol Vila Dobrușa situat în Drăgășani, renumită podgorie viticolă din zona subcarpatică, aflată în apropierea mânăstirilor din nordul Olteniei.

Crâmpoşie Selecţionată este un soi local din Drăgăşani care s-a adaptat perfect solului său de origine şi terroir-ului său favorit. Culoarea sa este galben foarte deschis, cu discrete reflexii verzi. Acest vin are un buchet proaspăt şi expresiv de pară şi măr verde.

Cuvée Amelie (Tămâioasă Românească & Muscat Ottonel) are o culoare uşor aurie cu reflexii galbene. Vinul prezintă un buchet exploziv de trandafir, lychee şi coajă de lamâie. Gustul său bogat şi rotund cu uşoare note de mineralitate şi prospeţime, dezvăluind eleganţa şi aromele tipice acestor soiuri aromatice.

Cuvée Petit (Sauvignon Blanc) este un vin verde deschis către galben, proaspăt şi uşor de băut. Acest vin are un buchet floral cu note de trandafiri iar gustul său dezvăluie note de fructe exotice şi arome citrice proaspete.

Vinurile AVINCIS oferă o experiență complexă și armonioasă, adresându-se iubitorilor de vinuri cu o personalitate aparte. Strugurii procesați natural, fără vreo influență mecanică, contribuie la crearea unui vin cu personalitate rafinată și arome fructate.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *