Chef Florin Dumitrescu își face blog și lansează florindumitrescu.ro Chef Florin Dumitrescu își face blog și lansează florindumitrescu.ro
Florin Dumitrescu, juratul de la Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor (Antena 1), lansează platforma online www.florindumitrescu.ro. Obișnuit cu forfota și exigențele bucătăriei profesioniste, Chef Florin propune... Chef Florin Dumitrescu își face blog și lansează florindumitrescu.ro

Chef Florin Dumitrescu lanseaza www.florindumitrescu.ro.jpg (2)Florin Dumitrescu, juratul de la Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor (Antena 1), lansează platforma online www.florindumitrescu.ro. Obișnuit cu forfota și exigențele bucătăriei profesioniste, Chef Florin propune prin intermediul noului website o abordare diferită a artei culinare, una relaxată, cu rețete adaptate stilului de viață modern, știri din domeniu, recenzii de evenimente culinare și intervenții video. Pasionat de scris și de poveștile din culisele bucătăriei și ale restaurantelor, Florin Dumitrescu își propune, prin intermediul acestei platforme, să scrie și diferite istorisiri, povești, ganduri.

De-a lungul carierei sale, Florin a realizat că românii sunt foarte interesați de arta culinară și sunt dornici să afle mereu noutăți din acest domeniu. Astfel, pentru a reuși să comunice eficient cu toți cei care îl urmăresc, a decis să își schematizeze modelul de comunicare sub forma unui website. Pe această nouă platformă va putea împărtăși rețete, întâmplări ce vin ‘’la pachet’’ cu job-ul de chef și, nu în ultimul rând, va putea interacționa cu fanii stilului său culinar, dar și cu cei care aspiră la o carieră în gastronomie.

‘’Îmi doresc să cresc, să continui să învăț și să pot oferi oamenilor experiențe minunate. Sunt convins că, în domeniul nostru, experiența este totul: un preparat excelent poate genera emoție, iar emoția pune bazele unei experiențe. În concluzie, îmi place să cred că un bucătar bun este un făuritor de emoție. Sunt foarte entuziasmat să lansez acest proiect, sper să pornească cu dreptul și să marcheze apariția unui nou segment în peisajul culinar din România”

Florin Dumitrescu

La 27 de ani, Florin Dumitrescu se poate lăuda deja cu peste 10 ani petrecuți în bucătărie. A început să lucreze de când avea numai 14 ani și a atins performanța de a deveni chef la 18 ani. Drumul în acest domeniu nu a fost însă unul ușor. Florin Dumitrescu a pornit de jos, a curățat legume și a început să tragă cu ochiul la gătit. La 19 ani, avid de învățătură, a plecat în Italia, unde a stat trei ani și unde a lucrat atât în restaurant, cât și pentru un hotel de patru stele, sub atenta îndrumare a celebrului maestru bucătar italian Mirco Botoni.

Întors în țară, a început să lucreze cu restaurante renumite din capitală, a început să creeze meniuri, a format alți tineri dornici să profeseze în domeniu și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți chefi români. De-a lungul timpului, Florin a gătit pentru Nicolas Cage, Dolph Lundgren, Roger Federer, Ion Iliescu, Wesley Snipes, Francis Ford Coppola, Jean-Claude Van Damme. Florin a fost membru al juriului pentru MasterChef România, actualmente, făcând parte din juriul altei producții internaționale de televiziune, Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor (Antena 1).

Totodată, Florin Dumitrescu este primul chef din România ales să facă parte din juriul prestigioasei competiții culinare San Pellegrino Young Chef Competition 2015, un concurs internațional organizat anual. Alături de alţi doi chefi, chef Dumitrescu va completa echipa juraţilor pentru regiunea Europei de Est și va alege finaliștii care se vor prezenta la competiția global, ce se va ține în luna iunie la Milano.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *