Startup-ul romanesc de wellness getfittter, o solutie de preventie si management al riscurilor asociate cu sanatatea sub forma unei aplicatii mobile si web care...
gfi-logo-colour-1024pxStartup-ul romanesc de wellness getfittter, o solutie de preventie si management al riscurilor asociate cu sanatatea sub forma unei aplicatii mobile si web care conecteaza angajatii din companii cu experti in sanatate, lanseaza prima versiune a platformei web si deschide faza de beta testing. In decursul lunii martie, startup-ul va lansa si o versiune imbunatatita a aplicatiei mobile de iOS care functioneaza cu partea de web.

Fittter este o aplicatie care oferă utilizatorilor o experienta de antrenament personalizata si se numara printre absolvenții primei editii a programului de pre-accelerare MVP Academy. Dupa finalizarea programului, fondatorii startup-ului romanesc au fost acceptati si au absolvit ulterior Health Wildcatters, cel mai apreciat program de accelerare din SUA in domeniul sanatatii, si-au extins echipa si au demarat primele proiecte pilot cu angajatori din Statele Unite. Astazi, compania getfittter Inc. este evaluata la 4,2 milioane de dolari, iar fondatorii sunt in discutii pentru incheierea unei noi runde de finantare in valoare de 850.000 de euro.

“Orice companie care doreste sa participe in programul nostru pilot de beta testing va putea inregistra in mod gratuit pe platform noastra pana la 1000 de utilizatori. Suntem constienti de faptul ca numai lucrand direct cu viitorii nostri clienti vom putea obtine feedback relevant si valoros care ne va ajuta sa imbunatatim considerabil produsul. Doar impreuna putem oferi cea mai buna experienta disponibila pe piata!” spune Bogdan Predusca, CEO & Co-founder.

Obiectivul getfittter Inc. in acest moment este de a invata din interactiunea utilizatorilor reali cu produsul lor si de a-l perfectiona pentru faza de lansare comerciala. “Pe parcursul programului pilot vom itera si extinde permanent ecosistemul nostru de wellness si ne propunem sa lansam prima versiune comerciala la inceputul lui Septembrie 2015”, zice Predusca.

Compania Wellington (cunoscuta pana acum sub numele de Max Relax) va fi partenerul exclusiv al getfittter pe piața de corporate wellness din Romania si va gestiona relatia cu toate companiile interesate de acest serviciu. Portofoliul Wellington de clienti deja existenti face din start platforma accesibila angajatiilor unui numar de peste 100 de corporatii.

In Europa sedentarismul cauzeaza de doua ori mai multe decese decat obezitatea, sugereaza un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Cambridge publicat anul acesta in American Journal of Clinical Nutrition.  Studiul s-a realizat pe parcursul a 12 ani si a implicat 334.161 de persoane.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat de mai multi ani un avertisment asupra inactivitatii fizice si a faptului ca aceasta contribuie la aparitia diverselor boli cardiovasculare, diabetului, osteoporozei.

Presedintele Societatii Romane de Medicina Muncii, Eugenia Naghi, declara ca, potrivit statisticilor, numarul cazurilor noi de boli profesionale ajunge chiar si la 2.000 in fiecare an. Activitatea fizica si adoptarea unui stil de viata sanatos trebuie sa fie parte componenta din rutina zilnica a fiecaruia.

gfi-screen-coaches-overview-1-1024x768

getfittter este o solutie de preventie si management al riscurilor asociate cu sanatatea sub forma unei aplicatii mobile si web care conecteaza angajatii din companii cu experti in sanatate (antrenori personali, nutritionisti, kinetoterapeuti). getfittter pune la dispozitie in interiorul platformei diferite sisteme care ajuta la motivarea oamenilor de a adopta si mentine obiceiuri sanatoase. Expertii getfittter (antrenori personali, nutritionisti, fizioterapeuti, etc) pregatesc angajatilor programe personalizate in functie de profilul, necesitatile, obiectivele si preferintele acestora, iar tehnologiile din interiorul platformei faciliteaza adoptarea de obiceiuri sanatoase si sustin practicarea lor. La baza acestei experiente stau tehnologii de ultima ora ca Big Data Interpretation si Predictive Health Analytics. Prin intermediul getfittter angajatii sunt implicati mult mai eficient in practici sanatoase, se ating niveluri crescute de participare, rezultatele pot fi cuantificate, iar sanatatea si productivitatea sunt imbunatatite per ansamblu.

Wellington este prima companie din Romania care ofera programe integrate de corporate wellness, personalizate in functie de nevoile si obiectivele fiecarui client.

Gama de programe Wellington ofera instrumentele si suportul necesar pentru un stil de viata echilibrat, acopera in totalitate ariile conceptului de wellness si vine in sprijinul companiilor responsabile, dispuse sa investeasca in “wellbeing”-ul angajatilor. Activitatile se desfasoara on-site, informeaza, educa si incurajeaza angajatii sa traiasca sanatos. Rezultatul este imbunatatirea mediului de lucru, cresterea productivitatii si a motivatiei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *