Wizz Air s-a listat astăzi pe Bursa de la Londra. Începând cu ora 11.30 CEO-ul companiei va suștine o conferință de presă audio, în...

Wizz AirWizz Air s-a listat astăzi pe Bursa de la Londra. Începând cu ora 11.30 CEO-ul companiei va suștine o conferință de presă audio, în direct de la Londra. Vom reveni cu detalii … în curând!

Wizz Air operează o flotă de 54 aeronave Airbus A320 de la 20 baze, pe 360 de rute care asigură legătura între 110 de destinaţii din 38 de ţări. Operatorul a transportat peste 15,8 milioane de pasageri în 2014.

UPDATE:

Operatorul de transport aerian low cost Wizz Air, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața europeană de profil, a anunțat, miercuri 25 februarie, listarea pe bursa de la Londra. La un preț de 11,5 lire sterline pe acțiune, valoarea de piață a transportatorului este de 601 milioane de lire sterline (circa 818 milioane de euro). În cadrul ofertei publice inițiale, Wizz Air a vândut 23.360.008 acțiuni.

Potrivit unui comunicat al companiei, suma netă încasată de Wizz Air în urma ofertei publice va fi de aproximativ 103 milioane de lire sterline (140 de milioane de euro), în timp ce acționații vor primi circa 154 de milioane de lire (sau 210 milioane de euro).

În plus, imediat după listare, numărul acțiunilor diluate (acțiuni emise cu o valoare considerabil mai mare decât valoarea activelor care stau la baza acestora) va fi de 126.611.002 și va consta în 52.263.615 acțiuni ordinare și 48.830.503 acțiuni convertibile care nu vor oferi drept de vot 9pot fi convertite în acțiuni ordinare). Astfel, bazat pe prețul ofertei, capitalizarea companiei va fi de 1,14 miliarde de lire sterline (1,198 miliarde de euro).

 “Suntem încântaţi să anunţăm încheierea cu succes a ofertei publice iniţiale pe bursa de la Londra, o adevărată casă pentru companiile aeriene inovative, care își doresc să crească. Răspunsul primit la oferta noastră a fost unul pozitiv. Credem că Wizz Air reprezintă o oportunitate atractivă”

Jozsef Varadi, director general Wizz Air

În plus, transportatorul vizează admiterea pe segmentul premium şi pe piaţa principală de tranzacţionare a London Stock Exchange, precum şi începerea tranzacţiilor necondiţionate, aceasta urmând să aibă loc în data de 2 martie. Băncile JP Morgan, Citigroup, Barclays şi Nomura International au intermediat oferta publică iniţială a Wizz Air.

Compania Wizz Air estimează că va fi eligibilă pentru includerea în indicele FTSE 100 în urma evaluării din luna iunie a acestui an.

În cei 10 ani de la lansarea pe piața europeană, compania a ajuns să fie principalul transportator low cost din zona Europei Centrale și de Est, cu o cotă de piață de 37,7% la finalul lunii septembrie 2014.

Wizz Air acoperă 37 de țări prin 18 baze operaționale și operează pe 106 destinații și 350 de rute. În prima jumătate a anului fiscal 2015, compania a transportat 8,8 milioane de pasageri (cu 1,3 milioane de pasageri mai mult față de perioada similară a anului fiscal anterior), în întreg anul fiscal 2014 fiind transportați peste 13,9 milioane de pasageri.

Veniturile din primele nouă luni ale anului fiscal 2015 (martie-decembrie 2014) au crescut cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, la 992 de milioane de euro, în timp ce profitul EBITDAR (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri, amortizări şi costuri de restructurare) a avansat cu 38%, la 305 milioane de euro.

Wizz Air operează o flotă formată din 54 de avioane Airbus A320.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *