Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România susține că alegerea agentului imobiliar este foarte importantă pentru ca, la finalul tranzacţiei, clientul să fie mulţumit de...
Razvan Cuc, Director Regional REMAX Romania

Razvan Cuc, Director Regional REMAX Romania

Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România susține că alegerea agentului imobiliar este foarte importantă pentru ca, la finalul tranzacţiei, clientul să fie mulţumit de serviciile primite. De asemenea, este important ca fiecare client să se asigure că agentul i-a înţeles interesele şi că i le reprezintă în piaţă până la găsirea celei mai bune proprietăţi.

„Recomandările sunt un criteriu important după care un client alege agentul. De asemenea, apartenenţa la un brand este importantă şi oferă o garanţie asupra serviciului, la fel ca şi instrumentele pe care le are agentul pentru a-l servisa: marketing şi promovare, portofoliul de clienţi si tranzacţii realizate, nivelul de educaţie şi, în mare măsură, abilităţile agentului de a relaţiona cu clientul şi de a transmite încredere şi profesionalism”, a mai spus Răzvan Cuc.

Potrivit analizelor realizate de RE/MAX, lider mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, pe piaţa din România doar 25% din tranzacţiile imobiliare sunt intermediate de agenţi, în timp ce în alte state procentul poate ajunge până la 95%. Motivul principal este reprezentat de lipsa de încredere a clientului în agentul imobiliar.

„În acest moment, pe piaţa din România, procentul tranzacţiilor intermediate de un agent imobiliar este de doar 25%. Prin comparaţie, în Canada, 95% din trazacţii se realizează prin intermedierea oferită de un agent imobiliar, iar în alte ţări din Vestul Europei procentul ajunge la 65%”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Acesta a subliniat, de asemenea, că, această diferenţă majoră este dată, cu precădere, de lipsa încrederii clienţilor în agenţii imobiliari. Este însă important de menţionat că, de foarte multe ori, clienţii nu au primit un beneficiu major prin colaborarea cu un agent imobiliar. Reprezentantul RE/MAX România mai susţine că aceste probleme sunt generate în primul rând de lipsa unui set de norme care sa reglementeze această industrie, cât şi de lipsa unei educaţii specifice în acest sens.

„Credem că şi pe piaţa din România, ca şi pe alte pieţe europene, ar trebui să existe reprezentarea exclusivă prin care un agent imobiliar să reprezinte interesele unei singure părţi – cumpărător sau vânzător. În acest fel acesta va gasi cele mai bune variante pentru partea pe care o reprezintă, iar clientul va fi mult mai mulţumit”, a mai spus Răzvan Cuc.

Primii paşi pentru educarea pieţei

Conform reprezentantului RE/MAX, primii paşi pentru schimbarea în bine a pieţei imobiliare este educarea, iat în acest sens compania oferă o serie de trainguri specifice destinate nu doar agenţilor din reţeaua RE/MAX, ci oricărei persoane din domeniu care îşi doreşte să devină profesionist.

„Pentru a veni în sprijinul pieţei, dar şi pentru a susţine birourile ce se afiliează reţelei noastre, dezvoltăm continuu programe de training, adaptate pentru piaţa locală şi croite special pentru nevoile agenţilor imobiliari. În plus, întreprindem acţiuni concrete de educare a pieţei, pentru a schimba imaginea agentului imobiliar în România”, a mai încheiat Răzvan Cuc.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *