(Mini) Interviu cu Jean Chrissoveloni, proprietrul clădirii Cărturești Carusel de pe Lipscani 55 (Mini) Interviu cu Jean Chrissoveloni, proprietrul clădirii Cărturești Carusel de pe Lipscani 55
Librăria care se va deschide pe Lipscani este însă, pentru noi, un proiect aparte. Atât prin dimensiuni ori prin frumusețea incontestabilă a clădirii, cât... (Mini) Interviu cu Jean Chrissoveloni, proprietrul clădirii Cărturești Carusel de pe Lipscani 55

Librăria care se va deschide pe Lipscani este însă, pentru noi, un proiect aparte. Atât prin dimensiuni ori prin frumusețea incontestabilă a clădirii, cât și pentru locul în care se află. Pentru istoria ei. Câteva detalii am aflat și de la Jean Chrissoveloni.

”De ce Cărturești?”

Ne-a răspuns direct: ”A fost primul nume la care m-am gândit! Serios o spun… Apoi mi-am zis că poate e un proiect prea mare, că ar presupune un efort financiar pe care Cărtureștiul nu și l-ar asuma neapărat. Dar am revenit asupra deciziei și mă bucur. Iată-ne împreună, acum. Dar, repet, a fost primul nume la care m-am gândit ca fiind potrivit pentru această clădire!”

”Dar de ce o librărie? De ce nu altceva? Sigur au mai fost oferte!”

“Au mai fost, desigur… Dar, domnule, eu sunt din familia Chrissoveloni! Eram mic atunci când au venit comuniștii, aveam 5 ani. Dar tot s-a mai păstrat ceva din vechiul fel de a fi al bucureștenilor în anii imediat următori instalării comuniștilor. Și am apucat să văd. Bucureștenii chiar iubeau viața, înțelegeți, o iubeau într-un anume fel, specific. Iubeau rafinamentul, dar și gregaritatea, iubeau socializarea cu stil, iubeau cărțile, teatrul, muzica, în multe cazuri fie și din snobism! Dar până și snobismul în cauză avea ceva fermecător. Iar eu mă consider bucureștean. Nici nu-mi pun problema naționalității, nici Bucureștiul nu și-o pune. De altfel, când am plecat din țară cu familia aveam 17 ani. L-am întrebat pe tata: ”Dar de ce taman în Grecia?”

M-a privit uluit: ”Jean, noi suntem greci, nu știai?” Uite că nu știam. Până la 17 ani n-am avut deloc conștiința faptului că sunt grec sau altceva. Eram din București și atât. Dar nici tata nu a vrut să plece, putea să o facă chiar din ’48, dar ales să rămână. Și a fost arestat de vreo 3 ori. Oricum, acum vreau să redau ceva orașului. O librărie ca asta răspunde foarte bine acestei dorințe, de a recupera din stilul și pofta de viață a bucureștenilor din vremea mea. E mult sau puțin? Nu știu. Dar știu că bunicul, de exemplu, m-ar fi certat! El era extrem de puternic ca om de afaceri. Mi-ar fi zis: ”Cum, doar atât? Doar să renovezi niște clădiri poți? Chrissoveloni construiește, nu doar renovează!”

Dar eu mă gândesc că recuperarea clădirilor de către proprietarii de drept (o procedură deloc ușoară) înseamnă, până la urmă, nu doar efectul revoluției din ’89, ci chiar un alt fel  de revoluție. Una mică, la nivel personal, particular, dar care multiplicată la numărul de persoane produce o schimbare majoră. Acum depinde și de ce anume fac proprietarii cu clădirile retrocedate… Eu am ales să o renovez și să-i dau viață. E și ăsta un fel de a construi…”

Trebuie să admitem, ne-a plăcut răspunsul acesta, dar ne-a și obligat. Și ne obligă. O clădire poziționată pe artera poate cea mai cunoscută a orașului, având dimensiunile și istoria ei de peste un secol presupune o imensă provocare.

A consemnat Silviu Dancu, colaborator Cărturești

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *