Problemele serviciului Uber, o aplicaţie pentru smartphone care face legătura între pasageri şi şoferii unor maşini dispuşi să ofere servicii de transport contra cost,...
googleProblemele serviciului Uber, o aplicaţie pentru smartphone care face legătura între pasageri şi şoferii unor maşini dispuşi să ofere servicii de transport contra cost, par să nu se mai termine. Compania s-a confruntat cu discuții legate de legislație, cu șoferi care s-au dovedit a fi infractori și cu o expunere prea puțin măgulitoare în presa internațională.

Iar lucrurile nu par să se operească aici, următoarea mare lovitură pentru companie venind chiar din partea celui mai mare investitor al său, Google. Divizia investițională a gigantului din tehnologie, Google Ventures, a finanțat Uber cu 258 de milioane de dolari în 2013,  suma reprezentând cea mai mare investiție a fondului.

Auto trends: cu şofer la purtător – 1 din 10 maşini vândute în 2035 vor fi self-driving

Potrivit informațiilor jurnaliștilor Bloomberg, se pare că Google se pregătește de lansarea propriului proiect de transport, cel mai probabil, o extensie a programului mașinilor autonome. Conform datelor Bloomberg, David Drummond, șeful diviziei de Legal a Google, care a intrat în consiliul de administrație al Uber în 2013, i-ar fi informat pe oficialii Uber despre posibilitatea lansării unui astfel de serviciu. În plus, reprezentanții Uber ar fi văzut o serie de imagini ale unei aplicații Google prin care utilizatorii vor putea să împartă mașini când vor avea nevoie de transport, folosită în prezent de angajații gigantului american. 

New trends: Google cere ajutorul constructorilor auto pentru dezvoltarea proiectului maşinilor smart

Însă și Uber pregăște un atac la Google, compania semnând un parteneriat cu Universitatea Carnegie Mellon pentru realizarea propriei versiuni de tehnologie pentru mașinile fără șofer.

Google nu a făcut un secret din faptul că dezvoltă acest gen de tehnologie, pe care îl consideră următorul pas pentru revoluționarea transportului, oficialii companiei prognozând că în următorii 2-5 ani, aceste mașini care nu necesită un șofer ar putea fi lansate publicului larg. Însă, în cadrul salonului auto de la Detroit, din luna ianuarie, Chris Urmson, șeful proiectului Google, a discutat asupra posibilității ca acest gen de mașini autonome să circule prin cartiere fiind gata să preia pasagerii care au nevoie de transport.

“Ne gândim foarte mult cum, pe termen lung, această tehnologie va deveni extrem de folositoare. Una dintre direcțiile pe care le avem în vedere este cea a mașinilor împărțite de mai multe persoane”, declara acesta pe 14 ianuarie.

Posibilitatea unei confruntări între cele două companii ridică semne de întrebare referitoare la viitorul colaborării dintre cele două entități. Pentru Uber, lucrurile depășesc nivelul finanțării, aplicația companiei fiind dependentă de serviciul de hărți al Google. În același timp, compania lui Larry Page și Sergey Brin are conturi substanțiale și este mult mai sofisticată din punct de vedere tehnologic.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *