Starbucks duce experiența cafelei la următorul nivel, prin deschiderea primei locații în care clienții se vor putea delecta cu Reserve, o gama de cafele...

starbucks_reserve_mug_16_oz_0Starbucks duce experiența cafelei la următorul nivel, prin deschiderea primei locații în care clienții se vor putea delecta cu Reserve, o gama de cafele disponibilă în ediție limitată.

Astfel, joi, 12 februarie 2015, Starbucks inaugurează o nouă cafenea în zona Pipera, pe strada Iancu Nicolae nr 67. Denumită Starbucks Reserve Strip Mall, noua locație le oferă clienților, pe lângă clasicele produse Starbucks, o nouă experiență în consumarea cafelei.

După Londra, Amsterdam și Moscova, București este a patra locație din Europa unde clienții se vor putea delecta cu cafelele din gama Reserve, comercializate și preparate pe loc la Clover. Fiecare promoție oferă câte două sortimente de cafele. Pentru această perioadă a anului sunt disponibile Nicaragua Cabo Azul și Panama Carmen Estate, se arată într-un comunicat de presă.

“Cafeaua Reserve este o ediție limitată și se poate găsi exclusiv la Starbucks Reserve Strip Mall. Ce o face specială, pe lângă faptul că este un produs extrem de sofisticat, este faptul că pe pachet clienții vor găsi toate informațiile privind proveniența ei, de la ferma de origine la varietatea de arbore de cafea Arabica și până la profilul aromatic și de savoare. Gama Reserve poate fi achiziționată și boabe și astfel iubitorii de cafea pot savura băutura preferată oriunde”

Bogdan Guzgă, District Manager Starbucks România

De joi, Bucureștiul va fi a patra locație în care se va putea consuma Reserve. Totodată, noua cafenea este a patra din Europa care beneficiază de un filtru Clover, fiind primul concept de acest gen din estul continentului. Sistemul Clover utilizează o tehnologie inovatoare denumită Vacuum-Press care scoate cel mai bun gust din boabele de cafea, chiar în fața clientului.

Din noua locație decorată spectaculos nu vor lipsi nici celelalte produse standard Starbucks. De experiența premium a cafelei se va ocupa, în noua locație, Cezara Carteș, prima campioană a României la proba de Barista, și care o să reprezinte țara noastră la Campionatele Mondiale de barista din Seattle, în aprilie.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *