Canon revoluţionează sistemul EOS, odată cu lansarea modelelor EOS 5DS şi EOS 5DS R – o nouă gamă de DSLR-uri full frame cu rezoluţie...

canon eos 5dsCanon revoluţionează sistemul EOS, odată cu lansarea modelelor EOS 5DS şi EOS 5DS R – o nouă gamă de DSLR-uri full frame cu rezoluţie foarte mare.

Depăşind barierele senzorului de 35 mm, noile aparate foto oferă cel mai mare număr de megapixeli întâlnit vreodată la un senzor full frame, o valoare uimitoare de 50,6 MP. Oferind calitate de neegalat, aparatele foto beneficiează de o combinaţie excepţională de rezoluţie, capacitate de reacţie şi durabilitate, fie că fotografiaţi peisaje, detalii arhitecturale, şedinţe de modă sau portrete, la nivel amator sau profesionist. Atunci când exigenţele cer cea mai clară imagine, modelul EOS 5DS R este dotat cu un filtru de anulare low pass pentru a maximiza rezoluţia senzorului şi calitatea imaginii. Împreună cu noile DSLR-uri, Canon vă prezintă şi EF 11-24mm f/4L USM, obiectivul rectiliniar ultra-grandangular cu zoom cu cel mai mare unghi de deschidere[i], cel mai bun accesoriu pentru fotografii de peisaje şi de detalii arhitecturale.

Stabilirea de standarde noi pentru DSLR-urile full-frame 

Introducând o nouă gamă de aparate foto full-frame, modelele EOS 5DS şi EOS 5DS R combină utilizarea rapidă şi instinctivă a unui DSLR cu noul senzor de 50,6 MP CMOS, conferindu-vă flexibilitatea de a fotografia o paletă largă de scene şi de subiecte, făcând din acesta un aparat foto ideal pentru imprimare pe suporturi cu format mare, precum panouri publicitate şi coperte de reviste, unde fiecare pixel este important. Configuraţia avansată a senzorului permite o sensibilitate ISO de 100-6400, care poate fi extinsă până la 50-12800, asigurând imagini de calitate cu zgomot redus, culori fidele şi o gamă dinamică largă. Pentru mai multă flexibilitate, rezoluţia aparatelor permite trei noi moduri de fotografiere cu decupare, incluse în aparat – 1.3x, 1.6x şi 1:1. Vizibile prin vizor, modurile de decupare conferă rezultate excepţionale, chiar şi pentru fotografii de 19 MP decupate la 1.6x.

Create pentru a asigura realizarea celor mai exigente fotografii, procesoarele duale DIGIC 6 ale modelelor EOS 5DS şi EOS 5DS R oferă performanţă şi timp de reacţie rapid, necesare pentru a obţine imagini de cea mai înaltă calitate, în culori excepţionale. Ambele procesoare au fost concepute pentru a putea face faţă cu uşurinţă nivelurilor ridicate de date de imagine primite de la senzorul de 50,6 MP, reducând în acelaşi timp zgomotul de imagine şi conferind libertatea de a face fotografii la cinci cadre pe secundă.

Excepţional în mod automat

Inventate pentru a vă putea asigura că focalizarea urmăreşte fiecare detaliu al unui peisaj de excepţie sau al unei şedinţe realizate într-un studio de modă, modelele EOS 5DS şi EOS 5DS R sunt dotate cu un sistem avansat de autofocalizare în 61 de puncte, cu 41 de puncte în cruce, asigurând obţinerea unor imagini de o claritate şi fidelitate uimitoare pe toată suprafaţa cadrului. Ambele aparate menţin cu uşurinţă focalizarea pe subiectele în mişcare, folosind funcţiile EOS de Urmărire Inteligentă şi Recunoaştere AF (iTR) pentru a urmări atât feţele cât şi culorile. Pentru a reduce neclaritatea imaginii, Sistemul Canon de Control al Vibraţiilor Oglinzii foloseşte un mecanism pentru a deplasa oglinzile aparatului în sus şi în jos într-un mod foarte bine controlat, evitând toate opririle bruşte şi atenuând sunetul obturatorului.

În plus, datorită senzorului de măsurare RGB+IR de 150k pixeli cu Detectare de licărire, puteţi realiza fotografii cu expuneri clare şi consistente în diverse surse de lumină, inclusiv lumină fluorescentă.

Detalii incredibile şi creativitate neîngrădită

Calitatea excepţională a imaginilor vă este acum la îndemână, datorită aparatelor foto EOS 5DS and EOS 5DS R care includ o serie de moduri şi setări care pot fi personalizate, pentru a vă asigura că obţineţi mereu rezultate extraordinare. Noua funcţie Stil de Imagine cu detalii fine maximizează nivelul de detalii care pot fi obţinute de la senzor, permiţând reglarea avansată a clarităţii fără a fi nevoie de software pentru editare.

Modurile creative consacrate, inclusiv Expunere Multiplă şi HDR, asigură creativitate instantă, doar cu ajutorul funcţiilor aparatului, în timp ce cronometrul încorporat vă oferă posibilitatea să fotografiaţi de-a lungul unor perioade de timp mai mari şi să creaţi clipuri video cu imagini lente uimitoare, fără a fi nevoit să staţi lângă aparat sau să utilizaţi programe software avansate şi alte accesorii.

Structură profesionistă de cea mai bună calitate, funcţii care pot fi personalizate

Modelele EOS 5DS şi EOS 5DS R au fost create de experţi pentru a permite utilizarea rapidă a acestora, indiferent de mediul în care le folosiţi. Vizorul 100% cu strat de acoperire electronic facilitează încadrarea cadrelor dificile şi poate fi personalizat în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Ecranul LCD Clear View mare, de 8,11 cm (3,2”), cu structură antireflectivă, reduce reflectarea sau strălucirea atunci când verificaţi fotografiile realizate şi are rol de panou de vizualizare şi accesare pentru cele mai utilizate setări. Noul ecran de Control Rapid pentru personalizare al aparatului vă oferă posibilitatea de a personaliza cu uşurinţă tipul, dimensiunea şi poziţia simbolurilor, în funcţie de utilizator sau de scenariul de fotografiere.

Ambele aparate folosesc design-ul DNA caracteristic Canon – o carcasă foarte durabilă construită dintr-un aliaj de magneziu care permite fotografierea indifierent de condiţiile meteorologice – ideal pentru fotografii de peisaje care doresc să obţină fotografia perfectă indiferent de vreme.

EOS 5DS R: Creat pentru a obţine imagini extraordinare cu un DSLR

Atunci când doriţi să obţineţi detaliile cele mai fine, modelul EOS 5DS R este dotat cu un filtru de anulare low pass pentru a putea obţine cele mai clare rezultate posibile. Ideal pentru fotografii de peisaje, unde subiectele sunt naturale, filtrul de anulare low pass al aparatului foto ajută la surprinderea unor detalii excepţionale necesare pentru a transforma o fotografie frumoasă într-o fotografie incredibilă.

Expertiză optică: Vă prezentăm EF 11-24mm f/4L USM

Modelele EOS 5DS şi EOS 5DS R sunt compatibile cu gama extinsă de obiective EF Canon, care include 71 de modele[ii]. Canon vă prezintă astăzi obiectivul rectiliniar ultra-grandangular cu zoom cu cel mai mare unghi de deschidere1, EF 11-24mm f/4L USM. Perfect pentru acei fotografii axaţi pe fotografia de peisaje şi detalii arhitecturale, obiectivul EF 11-24mm f/4L USM a fost creat pentru a deschide o nouă lume de oportunităţi de creativitate, datorită intervalului său focal ultra-grandangular de 11-24mm. Beneficiind de o nouă structură optică, obiectivul este dotat cu trei lentile asferice, inclusiv un element asferic de fond, care sporeşte calitatea imaginii şi reduce la minim distorsiunile, în timp ce carcasa este bine definită şi suficient de rezistentă pentru a fi utilizată în condiţii meteorologice extreme.

Caracteristici principale ale EOS 5DS:

  • Senzor CMOS de 50,6MP cu procesoare Dual DIGIC 6
  • Senzor de măsurare RGB+IR de 150K pixeli
  • Până la 5,0 de cadre pe secundă
  • AF în 61 de puncte
  • Fotografiere decupată

 

EOS 5DS R include şi:

  • Filtru de anulare low-pass

 

Caracteristici principale EF 11-24mm f/4L USM:

  • Exploraţi peisajele dintr-un unghi ultra-grandangular
  • Canon vă prezintă astăzi obiectivul rectiliniar ultra-grandangular cu zoom cu cel mai mare unghi de deschidere1
  • Distorsiune minimă – ideal pentru detalii arhitecturale şi interioare
  • Straturile de protecţie superioare ale obiectivelor protejează împotriva artefactelor sau a petelor luminoase
  • Bucuraţi-vă de AF rapid dar foarte silenţios, comandă manuală prioritară
  • Continuaţi să fotografiaţi chiar şi în condiţii meteorologice extreme


[i] La 6 februarie 2015

[ii] Inclusiv Cine Primes şi Cine Zooms

 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *