Grupul APS, unul dintre cele mai active grupuri de companii din Cluj, recunoscut pentru performanțele sale în ceea ce privește soluțiile IT oferite segmentului...
dr. Doru Mircea, Director Executiv Doctrina România

dr. Doru Mircea, Director Executiv Doctrina România

Grupul APS, unul dintre cele mai active grupuri de companii din Cluj, recunoscut pentru performanțele sale în ceea ce privește soluțiile IT oferite segmentului B2B, a lansat recent “Doctrina” ( www.doctrina.biz ), prima platforma de interacțiune directă destinată jucătorilor din industria farmaceutică și de sănătate. România este a doua țară după Slovenia care folosește această soluție în Europa, iar lansarea ei pe piață este răspunsul la provocările pe care producătorii farmaceutici le au în relația cu profesioniștii din sănătate.

“Doctrina și-a asumat rolul de tehnologizare a comunicării în domeniul farmaceutic,  fiind astfel platforma online care asigură cel mai modern mijloc de comunicare al momentului. Platforma reunește cele mai noi informații, cele mai utile și mai practice din domeniul îngrijirii pacienților, sub forma materialelor video cu durată de maxim 10 minute. Acestea pot fi accesate de pe orice tip de terminal cu acces la internet-calculator, tabletă sau telefon – de către orice profesionist din sănătate: farmacist, asistent de farmacie, medic, cu condiția să fi solicitat înainte crearea unui cont de utilizator”

dr. Doru Mircea, Director Executiv Doctrina România

Doctrina ( www.doctrina.biz ) permite gratuit accesul la informație pentru personalul specializat din farmacii și are, după câteva săptămâni de funcționare, aproximativ 5.000 de utilizatori în România (farmacii independente și rețele specializate), care au acces rapid la cele mai importante noutăți din domeniu și pot asigura pacienților informații și recomandări valoroase cu privire la remedii eficiente și solutii de însănătoșire.

Interactivitatea comunicării este una dintre noutățile și punctele forte ale platformei: la finalul fiecărui material video, utilizatorul are posibilitatea să ofere feedback și sugestii pentru noi teme de interes, astfel încât producătorii să poată formula conținut în consecință.

“Medicii și farmaciștii sunt cele două categorii de specialiști care ajută permanent prin activitatea lor la îmbunătățirea stării de sănătate a fiecărei comunități locale și este foarte important ca aceștia să fie permanent interconectați și la curent cu toate noutățile și soluțiile de însănătoșire, imediat ce ele devin disponibile pe piață. Doctrina simplifică accesul la informații, într-un mod eficient pentru toți jucătorii din domeniul farma”

dr. Doru Mircea, Director Executiv Doctrina România

Deschisă în prezent farmaciștilor, platforma va fi accesibilă din a doua jumătate a anului 2015 în același condiții și medicilor din România.

“Din 2014, Doctrina este utilizată de peste 10.000 de farmaciști din România, Slovenia și Croația și de către companii farmaceutice locale și multinaționale. În 2015, vom lansa Doctrina în Rusia, Polonia și Austria și estimăm că platforma va avea peste 40.000 de utilizatori finali până la sfârșitul anului”

Tomaz Erjavec, fondator al platformei Doctrina

Funcționarea platformei în România este rezultatul parteneriatului dintre Grupul APS și compania slovenă Doctrina, organizație specializată în soluții de marketing și comunicare destinate pieței farmaceutice.

Platforma Doctrina beneficiază deja de un protocol de creditare cu Colegiul Farmaciștilor din România și presupune acces liber pentru personalul specializat din farmacii.

New Trends: APS din Cluj lansează o nouă soluție IT, destinată profesioniștilor din sănătate

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *