Travel trends: sosirile în unitățile turistice din România, cu aproape 7% mai mari în 2014 Travel trends: sosirile în unitățile turistice din România, cu aproape 7% mai mari în 2014
Potrivit celor mai recente date oferite de Institutul Național de Statisitică, sosirile şi înnoptările în structurile turistice au crescut anul trecut cu 6,6%, respectiv... Travel trends: sosirile în unitățile turistice din România, cu aproape 7% mai mari în 2014

Potrivit celor mai recente date oferite de Institutul Național de Statisitică, sosirile şi înnoptările în structurile turistice au crescut anul trecut cu 6,6%, respectiv cu 4,8%. Astfel, sosirile au ajuns la 8,44 milioane, iar înnoptările 20,23 milioane.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 77,4%, adică 6,5 milioane de persoane, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,6%, adică 1,91 milioane de persoane.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,2% din total turişti străini), iar din aceştia 85,5% au fost din ţările Uniunii Europene.

Din totalul turiştilor străini, cei mai mulţi au venit din Germania (234.451), Italia (184.514) şi Israel (139.425).

Sosirile în hoteluri deţin în anul 2014 o pondere de 74,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de anul 2013, sosirile în hoteluri în anul 2014 sunt în creştere cu 6,9%.

Trends: 23 de străzi de poveste – Galerie foto!

Din numărul total de înnoptări, 81,4% reprezintă înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2014, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,7% din total turişti străini), iar din aceştia 84,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în anul 2014 a fost de 2,5 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de 2 zile. Mediile sunt asemănătoare cu cele înregistrate în luna decembrie, de 2,1 zile pentru turiștii români și de 2 zile pentru cei din străinătate.

Travel Trends: cum se pregătesc hotelierii pentru „millennials” sau generația Y

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2014 a fost de 26,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu un punct procentual faţă de anul 2013. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2014 s-au înregistrat la hoteluri (32,9%), vile turistice (20,2%) şi la căsuţe turistice (19%).

Romania-Bucharest-ateneul

Conform datelor INS, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 8,44 milioane, în creştere cu 5,3% faţă de anul 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (92,6%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România 59,2% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (29,9%), Bulgaria (24,2%), Germania (9,4%), Italia (7,1%), Polonia (6,2%) şi Austria (4%).

Travel trends: 5 evenimente pe care nu trebuie să le ratați în primăvară. FOTO

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în de 12,29 milioane, în creştere cu 8,2% comparativ cu anul 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările înstrăinătate, reprezentând 76,1% din numărul total de plecări.

În decembrie 2014, comparativ cu luna similară a anului anterior, sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu 10,1%, respectiv cu 4,5%.

Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din țara noastră s-au riicat la 548.500 în luna decembrie 2014, turiștii români având o pondere de 79,9% din total. Sosirile în hoteluri au deținut în luna decembrie o pondere de 72,1% din totalul sosirilor în structurile e primire turistică cu funcțiuni de cazare.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,1% din total turişti străini), iar din aceştia 82,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Travel trends: top 100 cele mai vizitate orașe ale lumii în 2013

În același timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat în decembrie 1,14 milioane, înnoptările turiștilor români reprezentând 80,8% din total.  În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere  au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total turişti străini), iar din aceştia 82,6% au fost din ţările aparţinând UE.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *