LG Electronics, una dintre cele mai importante companii din industria electronicelor la nivel mondial, lansează în România televizorul premium OLED cu cristale Swarovski.  Gadgetul...

OLED TV 1_Swarovski LG

LG Electronics, una dintre cele mai importante companii din industria electronicelor la nivel mondial, lansează în România televizorul premium OLED cu cristale Swarovski.  Gadgetul are un design unic realizat de conglomeratul coreean împreună cu renumitul brand austriac de bijuterii. Noul model este disponibil exclusiv în rețeaua de magazine Media Galaxy.

Prezentat în premieră în cadrul IFA Berlin 2014, televizorul dispune de un stand aerodinamic cu cristale sclipitoare completate de culorile vii și precise ale pixelilor auto-iluminatori OLED. Toate acestea au ca rezultat un televizor avansat care emană o eleganță desăvârșită.

“Suntem încântați să oferim consumatorilor din România acest televizor unic – primul în colaborare cu designeri de la Swarovski. Exemplul perfect pentru rafinament, cristalele Swarovski și televizorul nostru premium OLED se completează perfect. Cristalele ajută la crearea unui aspect superb, în timp ce tehnologia noastră OLED asigură un nivel de calitate a imaginii uimitor”, a declarat Bumseop Lee, președinte al LG Electronics România.

Cu o grosime de doar 4 mm și o greutate de numai 16 kg, televizorul LG CURVED OLED este exemplul perfect pentru personalitatea brandului Swarovski. Cu ajutorul elegantului Crystal Stand LG, ecranul curbat ergonomic pare să plutească în aer, un efect uluitor care ajută la creșterea efectului asupra telespectatorului.

Pentru a crea această poziție unică, aproximativ 460 de cristale luminiscente Aurora Borealis de trei dimensiuni diferite (SS8, 10 și 12) au fost aplicate manual, folosind șabloane speciale. Rezultatul este un model strălucitor subtil, dar elegant, care transformă un televizor de ultimă generație într-o operă de artă.

Televizorul OLED de la LG oferă o precizie vizuală de neegalat datorită sistemului avansat LG de reglare a luminozității și datorită avantajelor inerente ale tehnologiei OLED. Telespectatorii vor vedea cum fiecare pixel prinde viață și se vor bucura de realismul incredibil al culorilor naturale, clare și de rata de contrast infinită.

Televizorul LG OLED în ediție limitată cu cristale Swarovski este disponibil exculsiv în rețeaua de magazine Media Galaxy la prețul de 15.999 lei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *