Odată cu finalizarea achiziției diviziei de servere x86 și a tranziției echipelor IBM către Lenovo, compania numără în prezent 160 de angajați. Sediul central...

sediu_lenovoOdată cu finalizarea achiziției diviziei de servere x86 și a tranziției echipelor IBM către Lenovo, compania numără în prezent 160 de angajați. Sediul central Lenovo inaugurat astăzi este pregătit să găzduiască în condiții optime această echipă extinsă. 

În fiecare țară, integrarea IBM în Lenovo s-a realizat cu migrarea unor echipe formate din câțiva programatori. România este una dintre puținele țări care a înregistrat un număr mult mai mare de angajați IBM care au făcut tranziția către echipa Lenovo. Astfel, 148 de programatori și oameni de vânzări de la IBM din cadrul diviziei de servere x86 s-au alăturat echipei de marketing, management și vânzări formată din 12 persoane de la Lenovo.

În România, procesul de tranziție a fost unul complex, Lenovo integrând, pe lângă angajații și operațiunile IBM, și un laborator de cercetare și dezvoltare, cel mai mare după cel din Raleigh, SUA.

A fost o provocare mutarea într-un spațiu adecvat care să găzduiască echipa nou formată și mutarea data center-ului din locația anterioară. Noul sediu central Lenovo România aflat într-o clădire verde are un design modern, care răspunde nevoilor angajaților și este menit să le stimuleze creativitatea și spiritul inovator.

Pe lângă obișnuitele spații de lucru și spații de întâlnire, sediul dispune de locuri de recreere și socializare. În plus, noul sediu oferă acces angajaților la un spațiu special amenajat cu stații de lucru mai puțin obișnuite: aceștia au opțiunea să lucreze stând pe scaune înalte sau chiar în picioare pentru a le da posibilitatea să își schimbe postura, un lucru important pentru cei care petrec multe ore în fața calculatorului.

“Ne bucurăm că am finalizat integrarea diviziei de servere x86 de la IBM și că acum Lenovo are o echipă mai mare. Suntem așadar pregătiți să intrăm în forță în segmentul de servere și ne propunem să înregistrăm același succes pe care l-am avut cu divizia de PC-uri. Avem o echipă pregătită, capabilă să ofere clienților servicii inovatoare. Lenovo va continua să ofere produse inovatoare și să investească în relațiile cu partenerii. Ne dorim ca în 10 ani Lenovo să fie lider atât în piața de PC-uri, în piața de enterprise, cât și în cea de mobile, și să devină un jucător în piața de Cloud.”

Aurel Netin, General Manager Lenovo România

Pentru 2015, Lenovo își propune consolidarea poziției de lider în segmentul de PC-uri prin dezvoltarea de tehnologii și produse noi care să răspundă cerințelor consumatorului modern. Conform strategiei, Lenovo își va menține poziția actuală de piață și va intra, odată cu această integrare, și în alte segmente de business.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *