Operatorul de transport aerian low-cost Blue Air introduce din a doua perioadă a lunii ianuarie a acestui an două noi curse regulate din Larnaca...
Blue Air aircraft - new liveryOperatorul de transport aerian low-cost Blue Air introduce din a doua perioadă a lunii ianuarie a acestui an două noi curse regulate din Larnaca către două oraşe importante din Grecia. Compania românească a inaugurat a doua bază din afara graniţelor ţării, după cea din Italia, urmând să preia astfel, o bună parte dintre pasagerii companiei Cyprus Airways, care îşi va înceta activitatea.

Astfel, începând cu data de 19 ianuriarie, aeronavele Blue Air vor conecta zilnic Larnaca de Atena, iar ruta Larnaca – Salonic se va opera  cu 3 frecvenţe/ săptămână. Biletele de avion sunt disponibile la tarife ce încep de la 32, 9 euro/segment pentru zborurile cu plecare din Larnaca, unul dintre cele mai importante din Cipru.

Pentru zborurile cu plecare din Atena sunt disponibile bilete de la 42,9 euro/segment, iar cele cu plecare din Salonic se pot achiziţiona de la 29,9 euro/segment.

Răcaru, Blue Air: în 2015, charterele şi închirierea de aeronave ne vor aduce încasări cu 10 mil. euro mai mari

Orar de zbor Larnaca – Atena si Larnaca – Salonic:

Ruta

Plecare

Sosire

Zi de operare

Larnaca – Atena

08:15

18:45

10:00

20:30

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Sambata

Vineri, Duminica

Atena – Larnaca

10:45

21:15

12:30

23:00

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Sambata

Vineri, Duminica

Larnaca – Salonic

13:15

15:15

Marti, Joi, Duminica

Salonic – Larnaca

16:00

18:00

Marti, Joi, Duminica

“Aceste două noi rute inaugurează a doua bază operaţională externă a Blue Air, după ce anul trecut am inaugurat baza din Italia, respectiv Torino (Caselle). Baza din Larnaca vine ca o completare atât pentru cursa Bucureşti – Larnaca, însă şi ca o soluţie pentru pasagerii care foloseau aceste doua rute operate de Cyprus Airways”, a declarat Gheorghe Răcaru, director general Blue Air.

Cyprus Airways este compania naţională a Republicii Cipru. Înfiinţată în 1947, Cyprus Airways are peste 500 de angajaţi şi operează 6 aeronave Airbus 320 către 19 destinaţii în Europa şi Orientul Apropiat. Recent, Guvernul de la Nicosia a anunţat faptul că transportatorul de stat îşi va înceta activitatea, după ce Comisia Europeană a stabilit că a primit ilegal ajutor de stat, cu ajutorul căruia a reuşit să evite falimentul.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *