IntegralEdu, cea mai mare companie de consultanță în educație din România, și Universitatea Sunderland din Marea Britanie i-au premiat cei mai creativi elevi de...
Echipa Perspective, Craiova

Echipa Perspective, Craiova

IntegralEdu, cea mai mare companie de consultanță în educație din România, și Universitatea Sunderland din Marea Britanie i-au premiat cei mai creativi elevi de liceu din România în cadrul unui concurs organizat la nivel național.

”Learn, Record and…PLAY!” este primul concurs în care o universitate din străinătate premiază elevii români pentru creativitate, elevii înscriși având ca temă să creeze un videoclip de prezentare a Universității Sunderland.

Deși Marea Britanie a înăsprit condiţiile de admitere în universitățile britanice, acestea sprijină tinerii români care doresc să studieze prin programe de informare și consultanță, pentru a pregăti toate detaliile necesare admiterii și pentru a alege universitățile potrivite. Competiția arată interesul tot mai mare al universităților din străinătate pentru elevii din România, fiind una dintre modalitățile de cunoaștere reciprocă și de prezentare a oportunităților pe care universitățile străine le pot pune la dispoziția acestora.

În cadrul acestui proiect profesorul Darren Bykerk de la Universitatea din Sunderland a ținut prezentări pentru elevii din București, Galați – la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Colegiul Național ”Costache Negri” – și Brăila, la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”.

”Numărul tinerilor români care își doresc să studieze în Marea Britanie este în continuă creștere și cei care sunt deja aici au demonstrat că se pot adapta cu uşurinţă şi pot avea rezultate bune într-un sistem de învăţământ din altă ţară. Am descoperit foarte mulţi tineri talentaţi cu ocazia acestei competiţii, pe care ne-ar face plăcere să îi avem studenţi la universitatea noastră”, a declarat Darren Bykerk, Senior Lecturer New Media la Universitatea Sunderland.

Echipa Best Team, Targu Jiu

Echipa Best Team, Targu Jiu

La competiție au participat 20 de echipe de elevi a câte trei membri (în total 60 de elevi) de la 17 licee din țară. Juriul a avut 20 de membri, reprezentanți ai IntegralEdu, ai Universității Sunderland, designeri grafici și producători video. Câștigătorii au fost aleși în funcție de creativitate, capacitatea de a face cercetare asupra unui subiect și de a prezenta clipul într-un mod cât mai original.

Echipa câștigătoare se numește Perspective și vine de la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova. Cei trei membri ai echipei, elevi în clasele a X-a și a XI-a, au primit ca premiu câte un iPad mini. De asemenea, echipa Best Team de la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a câștigat premiul de popularitate. Membrii echipei, elevi în clasele a XI-a și a XII-a, au primit câte un iPod shuffle, premiul fiind acordat clipului cu cele mai multe like-uri pe Facebook.

Reprezentând peste 250 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA, IntegralEdu este prima companie de consultanță în educație din România organizatoare a unor astfel de competiții. ”Dacă până acum elevii erau cei care veneau către noi căutând o universitate din străinătate, observăm că în ultimii ani tendința s-a inversat, insituțiile de învățământ fiind cele care vin în România pentru a descoperi tineri capabili, cu calități demonstrate de-a lungul timpului de generațiile plecate la studiu în afară”, a declarat Alexandru Azamfirei, Marketing Manager, IntegralEdu.

”Competiția Learn, Record and…PLAY! este o ocazie foarte bună pentru Universitatea Sunderland pentru a-i cunoaște pe elevii români și ne dorim ca aceasta să devină un eveniment cu tradiție”, a mai spus reprezentantul IntegralEdu.

Universitatea Sunderland va participa în perioada 21 – 22 februarie la Târgul World Education University Fair din București, dedicat universităților de elită din lume, eveniment care va avea loc la Hotel Athenee Palace Hilton și la care pot participa, gratuit, toți tinerii care sunt interesați să studieze la o facultate de elită din străinătate. La această ediţie vor participa reprezentanţi ai peste 40 de universităţi din Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța, Elveția, Spania, Belgia. Aceștia le vor oferi vizitatorilor informații necesare despre studiile universitare de licență, master și MBA.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *