50 de angajați ai ISS Facility Services, cel mai mare jucător local de outsourcing din domeniul serviciilor de facility, au luat parte vineri, 12...

DT__297650 de angajați ai ISS Facility Services, cel mai mare jucător local de outsourcing din domeniul serviciilor de facility, au luat parte vineri, 12 decembrie, la startul programului de CSR al companiei.

Campania, lansată sub umbrela “The power of the Human Touch”, a vizat, în prima sa etapă, renovarea a trei case din cadrul SOS Satele Copiilor, locuite de 16 copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani și mamele sociale care îi au în îngrijire.

Astfel, pe tot parcursul zilei de vineri, echipa de voluntari ai  ISS Facility Services,  a întreprins lucrări de reparație și curățenie generala  în cele trei case, timp în care 38 de copii din Sat au beneficiat de o excursie la Fabrica de Globuri din Curtea de Argeș, unde au putut vedea procesul de fabricare a globurilor, au făcut fotografii, iar, la final, au plecat acasă cu globuri personalizate. La întoarcere, au găsit casele transformate, brazii de Crăciun împodobiți și cadouri.

“Începând cu 2006, ISS România a devenit un furnizor important în piața românească, prin oferirea de servicii integrate la nivel național pentru clienții noștri. Am crescut mult în ultimii ani și suntem mândri să putem spune astăzi că deținem poziția de lider al pieței. Acum a venit momentul de a-i ajuta pe cei care au atât de multă nevoie de noi – pe copii. Ei sunt cei de care depinde viitorul nostru, ca societate, și avem o datorie morală de a-i sprijini și de a le crea toate condițiile pentru o dezvoltare frumoasă, începând chiar cu locul pe care îl cunosc drept <<acasă>>”

Laurențiu Gheorghe, country manager ISS Facility Services

Pe întreg parcursul acțiunii, au fost derulate lucrari de tâmplărie, îmbunătățiri ale grupurilor sanitare, redecorări ale camerelor, schimbarea consumabilelor, a corpurilor de iluminat, lucrări electrice sau de zugrăvit.

“Colegii noștri au petrecut ultimele două săptămâni făcând măsurători, calculând si înlocuind necesarul de produse, cumpărând baterii de baie, becuri, clanțe, vopsea, perdele, galerii, covoare, lenjerii de pat, pături, decorațiuni interioare. Ne-am dorit foarte mult ca acești copii minunați să se bucure de sărbătorile de iarnă în case perfect curate, din care să nu lipsească nimic, iar reacția lor la întoarcerea de la Curtea de Argeș a fost extraordinară”, a adăugat  Monica Cruceanu, Sales&Marketing Director.

Campania va continua și anul viitor și va viza tot categoria copiilor defavorizați, pentru care ISS Facility Services va oferi servicii și produse de renovare și curățenie a spațiilor în care aceștia locuiesc.

ISS Facility Services activează pe piața locală din 2006, cu o arie de servicii care s-a extins de la an la an, generând o creștere exponențială a numărului de angajați, de la 200 la 1.600, și o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, în 2013.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *