RE/MAX, unul dintre liderii mondiali din industria serviciilor imobiliare şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, își continuă expansiunea pe plan...
Razvan Cuc, Director Regional REMAX RomaniaRE/MAX, unul dintre liderii mondiali din industria serviciilor imobiliare şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, își continuă expansiunea pe plan național prin deschiderea a cinci noi birouri, încheind astfel anul cu doisprezece francize în şase mari oraşe din ţară.

„În momentul de față, rețeaua RE/MAX numără doisprezece francize la nivel național, în ultimele două luni fiind deschise cinci noi locaţii. Astfel, ne-am axat cu precădere pe dezvoltarea reţelei din Cluj-Napoca, unde am inaugurat în noiembrie şi decembrie două noi francize ce se alătură celorlalte două deja existente. De asemenea, ne-am extins cu cea de-a treia franciză din Braşov şi am intrat pe pieţele din Suceava şi Bacău”, a declarat  Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Potrivit afirmațiilor sale, compania are deja francize şi în alte orașe precum Arad și București. Din numărul total de birouri, jumătate sunt reprezentate de conversii – agenții imobiliare ce au ales să se afilieze rețelei RE/MAX, iar jumătate sunt start-up-uri – antreprenori ce și-au dorit începerea unui business în real-estate.

„Fiecare dintre orașele alese pentru extindere reprezintă pentru noi zone cu potențial mare de creștere. Astfel, Cluj-Napoca, oraș în care avem deja patru birouri, este unul dintre principalii poli de dezvoltare ai țării, tot mai multe proiecte imobiliare fiind începute în ultima perioadă”, a subliniat Răzvan Cuc.

În ceea ce privește Brașov, Bacău şi Suceava, Răzvan Cuc a declarat că acestea sunt oraşe reprezentative pentru regiunile din care fac parte şi sunt zone de interes pentru investitorii din real-estate și, astfel, promițătoare în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare.

Cele cinci birouri inaugurate în ultima perioadă beneficiază de suprafețe cuprinse între 80 și 150 de metri pătrați, la fel ca și celelalte locații RE/MAX, cât și de echipe de agenți special pregătiți în cadrul Academiei RE/MAX.

„La fel ca toate francizele noastre, și acestea beneficiază de un sistem de promovare a proprietăţilor integrat la nivel mondial şi de încredere în rândul clienţilor. În plus, afilierea la o reţea de top, locală şi internaţională, accesul la platforma de listare a proprietăţilor, oferirea de suport de marketing şi programe de training pentru brokeri şi agenţi sunt alte avantaje ale afilierii la rețeaua RE/MAX”, a mai spus Răzvan Cuc.

Raportat la planurile pentru anul viitor, RE/MAX vizează creșterea numărului de francize cu 15 noi locaţii, până la 27 de birouri în întreaga ţară. Pe termen lung însă, compania mizează pe 110 francize în România până în 2023.

“În 2015 focusul va fi pe București, unde ne dorim un total de 25 de birouri până în 2023. De asemenea, ne vom orienta și pe dezvoltarea rețelei în Timișoara, Iași și Constanța – unde vizăm deschiderea a cinci locații pe termen lung, cât și creșterea numărului de birouri din Cluj la șase locații”, a mai spus Răzvan Cuc.

Printre alte orașe vizate pentru extinderea viitoare a RE/MAX se numără și Craiova, Galați, Ploiești, Brăila, Sibiu și Oradea.

“Nu excludem nici orașele cu un număr mai mic de locuitori, precum Tulcea, Slobozia, Zalău sau Miercurea Ciuc, unde vizăm deschiderea a cel puțin câte un birou până în 2023”, a încheiat Răzvan Cuc.

RE/MAX este o companie înfiinţată în 1973 în Denver, care are astăzi peste 6.300 de birouri şi peste 96.000 de agenţi afiliaţi în 95 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de ţări, cu 1.500 birouri şi 13.000 de agenţi.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *