Hour of Code (Ora de Programare), unul dintre cele mai mari evenimente de educație din lume, a început ieri și este susținut chiar de...

hour-of-code-2014-video-thumbnailHour of Code (Ora de Programare), unul dintre cele mai mari evenimente de educație din lume, a început ieri și este susținut chiar de președintele ales, Klaus Iohannis. Acesta a acordat o declarație pentru Hour of Code România. Timp de o săptămână, sute de elevi vor parcurge tutoriale interactive și distractive, cu ajutorul cărora vor învăța să scrie linii de cod chiar în sălile de clasă, sub îndrumarea profesorilor lor.

„Cred cu tărie că educația este cheia regenerării unei națiuni și nu consider că trebuie privită altfel decât ca o prioritate indiscutabilă a oricărei societăți sănătoase. Într-o lume în care ascensiunea tehnologiei este fulminantă, avem datoria de a ne îndruma tinerii către studiul programării. Aceste cunoștințe și abilități sunt importante pentru viitorul fiecărui tânăr în parte, dar și pentru viitorul națiunii române în ansamblu. De aceea, sunt bucuros să mă alătur săptămâna aceasta tuturor elevilor, profesorilor și ONG-urilor care susțin importanța programării la cel mai mare eveniment de educație la nivel mondial, ”Hour of Code”. Văd utilitatea acestui proiect în șansa generațiilor viitoare în ceea ce privește inovarea, dezvoltarea şi progresul. Aveţi tot viitorul înainte şi de aceea îndemn fiecare tânăr să fie un participant activ la schimbarea de care are nevoie acum România! Da, se poate,”

președintele ales, Klaus Iohannis

Săptămâna 8-14 decembrie este cunoscută la nivel mondial drept săptămâna educației în științele calculatoarelor sau Computer Science Education Week. În această săptămâna, milioane de elevi și profesori din toată lumea vor parcurge aceste tutoriale și vor afla că programarea e un limbaj accesibil oricui, care nu necesită cunoștințe matematice avansate, ci mai degrabă logică și structură în gândire.

Hour of Code este un program mondial care vine în sprijinul nevoii tot mai acute de programatori și specialiști IT din lume. În condițiile în care, oferta locurilor de muncă în domeniul IT crește pe zi ce trece, la nivel global se estimează că, până în anul 2020, se va înregistra un deficit de 8 milioane de programatori.

Hour of Code, oficial în şcolile din România. Ce trebuie să ştie profesorii viitoarei generaţii de Bill Gates sau Mark Zuckerberg?

Astfel, programul Hour of Code adresează o provocare la nivel public. Oricine poate accesa în mod gratuit platforma online ro.code.org. și poate parcurge unul sau mai multe tutoriale interactive pentru a afla că programarea se poate învăța și nu e la fel de dificilă precum pare la prima vedere.

Lista școlilor din România participante la Hour of Code poate fi consultată la link-ul următor: http://hourofcode.com/ro/events/all/ro

În România, Hour of Code este suținut de sponsori și parteneri precum Ministerul Educației și Cercetării, Intel Software, UPC, King, Samsung Electronics România, MCDonalds România, IBM, Discovery România, Gameloft, Strategad, Girls Who Code România, Girls in Tech România, Cinem City, Google România.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *