Producătorul francez Saint-Gobain, cel mai mare furnizor de materiale de construcţii din Europa, a oferit circa 2,8 miliarde de dolari pentru achiziţia pachetului majoritar...
saint-gobain glassProducătorul francez Saint-Gobain, cel mai mare furnizor de materiale de construcţii din Europa, a oferit circa 2,8 miliarde de dolari pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni din cadrul elveţienilor de la Sika, unul dintre cei mai mari producători de materiale chimice de construcţii, anunţă Bloomberg.

Tranzacţia prin care Saint-Gobain ar ajunge să controleze compania elveţiană, are în prim plan achiziţia Schenker Winkler Holding, entitatea care deţine 16,1% din capitalul Sika şi 52,4% din drepturile de vot din cadrul companiei.

Potrivit unui comunicat al oficialilor producătorului francez de materiale de construcţii, aceştia nu vizează achiziţia restului de acţiuni ale Sika.

Însă consiliul de administraţie al Sika se opune vehement acestei vânzări, reprezentanţii companiei declarând faptul că nu văd “o logică industrială în această tranzacţie, nici aducerea unor sinergii semnificative pentru Sika”.

Sika mizează pe producţia locală: 5 noi produse din portofoliu, realizate în fabrica de la Cluj

În acelaşi timp, Saint-Gobain a mai anunţat faptul că va demara un proces competitiv pentru vânzarea unităţii de ambalaje în sticlă Verallia, în încercarea de a-şi muta focusul mai mult pe segmentul materialelor de construcţii.

Compania a finalizat vânzarea, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, a bunurilor pe care le deţinea pe continentul nord-american, şi a unităţii de producţie a sticlei Verallia, către Ardagh Group în prima jumătate a acestui an.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *