Monitorul G2460PG din gama AOC Style cufundă jucătorul în acțiunea jocului prin intermediul tehnologiei NVIDIA G-SYNC și a ecranului de 24” (61cm). Modulul integrat...

AOC

Monitorul G2460PG din gama AOC Style cufundă jucătorul în acțiunea jocului prin intermediul tehnologiei NVIDIA G-SYNC și a ecranului de 24” (61cm). Modulul integrat G-SYNC sincronizează rata de refresh a monitorului cu placa video a acestuia, oferind cadre cursive chiar și în timpul celor mai solicitante jocuri.

Timpul de răspuns de numai 1 ms elimină efectele de ghosting, oferind imagini clare, în timp ce rata de refresh remarcabilă permite vizualizarea clară a tuturor mișcărilor de pe ecran, pentru a ținti cu ușurință inamicii din joc . Monitorul AOC G2460PG se bucură de o rezoluție 1920 x 1080 Full HD și de o luminozitate de 350 cd/cm², pentru culori luminoase și vibrante. Mai mult, modelul G2460PG dispune de DisplayPort pentru o transmisiune a imaginilor mai rapidă și unitară.

Jocuri mai clare și animate la un preț accesibil

Modelele G2460PQU/BR și G2460FQ sunt special create pentru utilizatorii care au nevoie de performanță la un preț accesibil. Având ecrane de 24” (61cm) și o rată de refresh de 144 Hz, aceste monitoare aduc jocul la un nou nivel. Ambele monitoare redau de până la două ori mai rapid imaginea, față de modelele convenționale cu o rată de refresh de 60 Hz, astfel încât screen tearing-ul și efectul de oboseală al ochilor devin probleme ale trecutului. Modelul G2460PQU/BR se bucură, de asemenea, de un design elegant.

Depășește-ți limitele: AOC G2770PQU

Cu un panou TN de 27” (69cm), modelul G2770PQU este cel mai mare monitor din portofoliul de gaming al AOC. Acesta dispune de aceeași rată de refresh și de timpul de răspuns foarte rapid al celorlalte monitoare din linia de gaming AOC. Acest monitor este potrivit pentru utilizatorii care doresc să se bucure de experiența jocului de la o distanță mai mare față de ecran. Datorită dimensiunilor mari ale ecranului, utilizatorii se vor putea bucura de o experiență de gaming intensă și realistă, cu un avantaj competitiv real. Alături de aceste elemente, modelul G2770PQU oferă o mare varietate de opțiuni de conectare, inclusiv suport MHL pentru dispozitivele cu Android, funcții complete de ajustare ergonomică și difuzoare stereo integrate.

Combate oboseala ochilor cu i-care

Timpul îndelungat petrecut în fața computerului poate solicita foarte mult ochii, obosindu-i. Tehnologia AOC i-care detectează intensitatea luminii înconjurătoare și în mod automat ajustează luminozitatea monitorului, în funcție de diferența de intensitate a luminii. În acest fel, solicitarea ochilor poate fi redusă, iar gamerii pot juca perioade mai îndelungate de timp, fără a resimți oboseala.

Tehnologiile AOC – o surpriză plăcută de Crăciun

Cu dotări de gaming impresionante, monitoarele AOC sunt perfecte pentru zilele reci de iarnă petrecute în casă. De aceea, monitoarele de gaming din gama AOC reprezintă un cadou de Crăciun perfect pentru orice împătimit al jocurilorilor.

Modelul G2460PG este disponibil la un preț recomandat de 2199 lei, modelul G2460FQ ajunge la prețul de 1299 lei. Monitorul AOC G2460PQU/BR este disponibil la prețul de 1599 lei, iar AOC G2770PQU poate fi achiziționat la prețul de 2199 lei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *