Producătorul sud-coreean de electronice Samsung, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa internaţională de profil, a prezentat recent, în cadrul Samsung Developer...
project beyond samsungProducătorul sud-coreean de electronice Samsung, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa internaţională de profil, a prezentat recent, în cadrul Samsung Developer Conference 2014, un eveniment ce are loc în perioada 11-13 noiembrie la San Francisco, un nou gadget pe care intenţionează să-l scoată pe piaţă.

Este vorba despre Project Beyond, numele de cod sub care apare noua cameră video produsă de companie, un gadget ce filmează 3D la un unghi de 360 de grade, creat  special pentru streamingul pe setul de căşti de realitate virtuală Gear VR.

“Project Beyond este un nou tip de cameră care poate oferi o experienţă imersivă”, a declarat în cadrul evenimentului Pranav Mistry, vice-preşedintele diviziei de cercetare a Samsung.

Potrivit acestuia, noul device, care are încorporate 16 camere full HD, filmează panoramic la 360 de grade şi captează totul în 3D, strângând un gigapixel de date 3D la fiecare secundă. Project Beyond nu este doar un concept, ci un device care funcţionează, însă pe care compania vrea să-l mai rafineze, pentru că, spun oficialii Samsung, este foarte important pentru utilizatorii Gear VR să se simtă ca şi când ar fi în acel univers virtual.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *