Cel mai mare angajator din industria BPO din România, Genpact, este printre primele companii care au răspuns provocării lansate de Gen Y şi Milennials...

Poza generica - job search - sursa www expatica comCel mai mare angajator din industria BPO din România, Genpact, este printre primele companii care au răspuns provocării lansate de Gen Y şi Milennials şi a lansat o platformă interactivă de recrutare – youyourself.ro. Cu aproximativ 900 de angajări anual, Genpact creează un mediu de dialog cu tinerii aflaţi în căutarea unei cariere, fie că sunt la început de drum, fie că au deja câţiva ani de experienţă.

Lansată la mijlocul lunii octombrie, platforma youyourself.ro a fost gândită şi creată având constant feedback-ul celor din Gen Y şi Milennials. Agenţia Marks, care a colaborat cu Genpact pentru acest proiect, s-a întâlnit cu aplicanţii la joburile companiei şi a aflat nevoile acestora. Platforma youyourself.ro fost dezvoltată pentru a răspunde modului în care potenţialii noştri candidaţi doresc să interacţioneze cu Genpact, în calitate de angajator.

Ideea din spatele acestei platfome este aceea că personalitate unui candidat nu încape pe o foaie de hârtie. Astfel, prin youyourself.ro Genpact oferă tinerilor posibilitatea să se prezinte dincolo de CV, bucurându-se de această experienţă în mediul virtual. Procesul de recrutare în Genpact lasă deoparte tiparele şi mizează pe creativitate, pe interactivitate, pe accesibilitate, integrând tool-uri moderne cu care tinerii sunt foarte familiarizaţi.

„Căutam oameni performanţi şi talentaţi, iar identificarea acestora presupune mult mai mult decât parcurgerea unui CV. De aceea, ne-am dorit o platformă care să le ofere candidaţilor posibilitatea să se prezinte din mai multe perspective, să ne arate abilităţile, competenţele şi experienţa dobândite. E o abordare diferită şi suntem bucuroşi să vedem că a fost primită cu entuziasm, până în acest moment”

Crina Ilie, Genpact Europe Hiring, Learning and Development Lead

Bazată pe conceptul de „gamification” şi community management, candidaţii din România pot încărca materiale video de prezentare, se pot conecta la platformă prin intermediul conturilor pe care le au deja în mediul virtual, pot acumula puncte dacă sunt activi sau dacă dovedesc interes faţă de materialele editoriale şi educative ale platformei.

Cine este Genpact, ce presupune procesul de recrutare, cum arată echipa de recrutare, de ce derulăm programe de responsabilitate socială, ce cred cei care au simţit că pot face diferenţă în Genpact – sunt întrebări care au răspunsul în platfomă, la secţiunea Knowledge Hub.

„Le-am lansat celor de la Marks o adevărată provocare, aceea de a reinventa modul în care noi, Genpact, ne adresăm tuturor celor care, dincolo de un job, sunt în cautarea unui mod de comunicare alternativ, superior, în relaţia potenţială angajat-angajator. Marks a înţeles nevoile companiei şi a venit cu un concept nou, care s-a concretizat în platforma youyourself.ro”

Daniel Bratu, Genpact Europe Vice President Operations

„Îi aşteptăm pe toţi tinerii şi profesioniştii ambiţioşi şi pasionaţi de ceea ce fac să descopere youyourself.ro şi sperăm că fiecare interacţiune de pe platformă să ne aducă mai aproape de o colaborare de succes”

Dana Bazzolo, Genpact Europe Commercial Operations & Communication Lead

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *