Doi manageri de top,  Pia Krauss (marketing manager) și Antoneta Galeș (director de resurse umane și dezvoltare) au fost colege timp de 14 ani...

Sonas FocusDoi manageri de top,  Pia Krauss (marketing manager) și Antoneta Galeș (director de resurse umane și dezvoltare) au fost colege timp de 14 ani și au participat activ la definirea strategiei de dezvoltare, de comunicare și de brand a companiei Selgros Cash&Carry România. În acest moment, cele două își deschid împreună o firmă de consultanță cu un concept unic: Sonas Focus.  

Pia Krauss deține o experiență de aproape 20 de ani în marketing și comunicare, pe care a dobândit-o în companii de retail din Germania, apoi din România, unde s-a și stabilit în anul 1999.  În 2001 s-a angajat la Selgros unde a lucrat până în octombrie 2014 ca marketing manager. Ea anticipează tendințele pieței și înțelege nevoile clienților, astfel încât dezvoltă strategii inovatoare și de impact. Combină abilitatea de a gândi strategic cu capacitatea de a implementa eficient programele de marketing și comunicare croite individualizat.

Antoneta Galeș a fost directorul de resurse umane și dezvoltare al companiei Selgros timp de 14 ani. Anul trecut a fost una dintre cei cinci nominalizați la titlul de directorul de resurse umane al anului, acordat de revistele ”Cariere” și ”HR Manger”.

În cei 20 de ani de experiență ca  trainer, coach și consultant, toate acțiunile sale au fost îndreptate către crearea unui mediu care să pună în valoare calitățile și punctele tari ale fiecăruia. Consideră că pasiunea pentru oameni a făcut-o să își dezvolte talentul pe care îl are, respectiv acela de a insufla celorlalți curajul de a deveni cea mai bună variantă a lor.

Sonas, firma înființată de cele două foste angajate Selgros Cash&Carry, are ca misiune antrenarea fericirii, o condiție esențială pentru succes, performanță și satisfacție a clienților. Sonas consideră că un mediu de lucru în care se comunică onest și în care încrederea este una dintre valorile principale este premiza pentru implicare și responsabilizare. Toate studiile recente cu privire la productivitate atestă importanța colaborării dintre angajați și a nevoii de contribuție la un sens superior.

Acțiunile concrete pe care le inițiază în companiile cu care lucrează pornesc de la definirea sensului și continuă cu strategiile de comunicare și de dezvoltare a angajaților.  Primele colaborări au început deja cu firme din diferite domenii de activitate. Proiectele se concentrează pe strategia de imagine și de comunicare în exterior și în interior și dezvoltarea angajatilor.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *