Trends: top 10 oraşe bântuite – Galerie foto! Trends: top 10 oraşe bântuite – Galerie foto!
Sărbătoarea Halloween-ului este aici şi chiar dacă nu suntem noi cei mai avizi “consumatori” ai acesteia, am importat-o cu succes din Statele Unite, ţara... Trends: top 10 oraşe bântuite – Galerie foto!

Sărbătoarea Halloween-ului este aici şi chiar dacă nu suntem noi cei mai avizi “consumatori” ai acesteia, am importat-o cu succes din Statele Unite, ţara care are cea mai puternică tradiţie de Halloween. Asta nu înseamnă că nu avem poveşti înfricoşătoare şi locuri bântuite, ba din contră. Şi, în plus, avem unul dintre cele mai mari simboluri pentru tot ce înseamnă spooky: Dracula.

Revenind la Halloween, trebuie să vă spunem că este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii.

Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, iar numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” , ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

Şi pentru că ne dorim să marcăm această sărbătoare cum se cuvine, avem pentru voi un top 10 al celor mai bântuite oraşe din lume! Happy Halloween!

 

Madrid, Spania: legendele locale spun că oraşul este plin de locuri în care fantomele îşi fac de cap. Dacă ajungeţi acolo, nu uitaţi să mergeţi într-un ghost tour!

Madrid, Spania: legendele locale spun că oraşul este plin de locuri în care fantomele îşi fac de cap. Dacă ajungeţi acolo, nu uitaţi să mergeţi într-un ghost tour!

 

Glasgow, Scoţia: oraşul găzduieşte Southern Necropolis şi poate şi un vampir care mănâncă copii.

Glasgow, Scoţia: oraşul găzduieşte Southern Necropolis şi poate şi un vampir care mănâncă copii.

 

Baguio, Filipine: Deşi Diplomat Hotel este închis acum, oare cine ar mai vrea să stea acolo ţinând cont că este "casa" celor câteva zeci de preoţi şi călugăriţe care se pare că au fost decapitaţi în vremea celui de-al Doilea Război Mondial?

Baguio, Filipine: Deşi Diplomat Hotel este închis acum, oare cine ar mai vrea să stea acolo ţinând cont că este “casa” celor câteva zeci de preoţi şi călugăriţe care se pare că au fost decapitaţi în vremea celui de-al Doilea Război Mondial?

 

Drammen, Norvegia: în folclor, Nøkken este un spirit care îşi poate schimba înfăţişarea şi care îşi ademeneşte victimele în apă prin cântec. Pe Ypsilon bridge e un tribut pentru acesta - River Harp.

Drammen, Norvegia: în folclor, Nøkken este un spirit care îşi poate schimba înfăţişarea şi care îşi ademeneşte victimele în apă prin cântec. Pe Ypsilon bridge e un tribut pentru acesta – River Harp.

 

Bahla, Oman: deşertul Peninsulei Arabiei este plin de djinns.

Bahla, Oman: vă mai amintiţi serialul “Ce vrăşi a mai făcut nevasta mea”? Ei bine, deşertul Peninsulei Arabice este plin de djinns, iar aceştia nu sunt aşa drăguţi ca Samantha.

 

Zanzibar City, Tanzania: oraşul este bântuit de Popobawa, un spirit care îşi schimbă forma.

Zanzibar City, Tanzania: oraşul este bântuit de Popobawa, un spirit care îşi schimbă forma.

 

Canberra, Australia: fantoma fostului Prim Ministru Ben Chifley apare deseori în camera de la hotelul Kurrajong.

Canberra, Australia: fantoma fostului Prim Ministru Ben Chifley apare deseori în camera de la hotelul Kurrajong.

 

San Antonio, Texas: cine poate uita de Alamo?

San Antonio, Texas: cine poate uita de Alamo?

 

Salem, Massachusetts: vrăjitoarele sunt încă printre noi! Păziţi-vă de blestemul lui Giles Corey!

Salem, Massachusetts: vrăjitoarele sunt încă printre noi! Păziţi-vă de blestemul lui Giles Corey!

 

Sighișoara, România: oraşul din Transilvania este locul de căpătâi al omului care a inspirat legenda lui Dragula: Vlad Ţepeş.

Sighișoara, România: oraşul din Transilvania este locul de căpătâi al omului care a inspirat legenda lui Dracula: Vlad Ţepeş.

 

Sursa: nationalgeographic.com; web

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *