Sâmbătă, 25 octombrie, Asociația OvidiuRo a aniversat 10 ani de existență şi a reluat tradiţia Balului de caritate organizat cu scopul de a aduce...
Unirii Hall JohannesKruse_MG_4970Sâmbătă, 25 octombrie, Asociația OvidiuRo a aniversat 10 ani de existență şi a reluat tradiţia Balului de caritate organizat cu scopul de a aduce în atenţia publicului programul Fiecare Copil în Grădiniţă.

Astfel, în ediţia din acest an, asociaţia a strâns în seara Balului suma de 267.000 de euro, o contribuție importantă la bugetul organizației pentru 2015, an în care programul Fiecare Copil în Grădiniță va sprijini 2.200 de copii.

Acest program se concentrează pe înscrierea copiilor săraci la grădiniță, începând cu vârsta de 3 ani, pentru a le oferi șansa de a merge pregătiți la școală și de a se integra mai târziu în societate ca persoane active.

În ton cu tema balului – Magia Filmului – , unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost reprezentat de oferirea premiilor speciale. Actrița Bérénice Bejo și Michel Hazanavicius, regizorul  filmului „The Artist” i-au oferit criticului de film, Irina Margareta Nistor, premiul Friedrich Niemann  ,,Lifetime Achievement Award”, care recunoaște contribuțiile individuale extraordinare. Irina Margareta Nistor a tradus și dublat peste 3.000 de filme străine distribuite pe casete video în perioada comunistă, deschizând astfel o ușă către lumea liberă. Bérénice Bejo și Michel Hazanavicius se află în România la invitația regizorului Cristian Mungiu de a participa la festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”.

Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Camerei Deputaților, a oferit Consiliului Județean Cluj premiul pentru „Cea mai bună adaptare a programului Fiecare Copil în Grădiniță”,  Clujul fiind primul județ din țară care se implică și financiar în implementarea acestui program.

Premiul pentru „Cea mai îndelungată sponsorizare” a fost oferit companiei KMG International (fostul Rompetrol Grup) pentru cei 10 ani de susținere a activităților organizației OvidiuRo. Premiul a fost înmânat de vedetele Pro TV, Paula Herlo și Cristian Leonte.

Compania românească Dedeman, care susține programul Fiecare Copil în Grădiniță de ani buni și care în acest an și-a mărit susținerea financiară, a primit premiul „Cel mai nou Investitor Major”. Premiul a fost înmânat de Oana Cuzino.

Cea de-a șaptea ediție a Halloween Charity Ball a fost prezentată de Amalia Enache și Dragoș Bucurenci.

Sub sloganul „Fiecare Donator e Câștigător” – moment prezentat de Cabral Ibacka, Adela Vrînceanu Celebidachi și Bryan Jardine – a fost donată suma de 55.000 de euro. Cei mai generoși donatori au fost Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, Familia Celebidachi și alți doi donatori, care au dorit să rămână anonimi.

Asociația Ovidiu Ro a fost fondată de Maria Gheorghiu și Leslie Hawke în 2004, iar programul Fiecare Copil în Grădiniță a fost demarat în 2010 şi ridică un semnal de alarmă privind necesitatea unei educaţii timpurii.

În 2014, aproximativ 2.000 de copii din familii nevoiaşe au beneficiat de ajutor prin acest program derulat în 40 de grădiniţe din 10 judeţe.

Hawke & Maria Gheorghiu Foto credit  Dorel Melinte

Leslie Hawke & Maria Gheorghiu Foto credit Dorel Melinte

 

Unirii Hall Foto credit Adrian Scutariu

Unirii Hall Foto credit Adrian Scutariu

Steven van Groningen Foto Adrian Scutariu

Steven van Groningen Foto Adrian Scutariu

Fiecare donator e castigator donation card Foto Adrian Scutariu (10)

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *