Începând cu această lună SEQR, aplicaţia de plată cu telefonul mobil dezvoltată de suedezii de la Seamless, poate fi utilizată şi de posesorii de...
SEQR app_Windows StoreÎncepând cu această lună SEQR, aplicaţia de plată cu telefonul mobil dezvoltată de suedezii de la Seamless, poate fi utilizată şi de posesorii de smartphone-uri cu Windows Phone din România.

Acesta este cel de-al treilea sistem de operare pentru terminale mobile care va permite plata rapid, uşor şi sigur cu SEQR, după Android şi iOS. Odată cu lansarea SEQR pentru Windows Phone aproape toţi utilizatorii de smartphone au acces la aplicaţie considerând faptul că cele trei platforme mobile deţin peste 95% din piaţă.

“Ne dorim ca SEQR să fie accesibilă oricui, indiferent de sistemul de operare, iar odată cu dezvoltarea variantei în română a aplicaţiei pentru Windows Phone, acest lucru este valabil şi pe plan local. Numărul posesorilor de terminale Windows este în creştere iar adaptarea SEQR era un lucru firesc. Aceştia pot de acum să profite de avantajele SEQR: să plătească uşor şi sigur în reţeaua extinsă de magazine partenere şi să aibă acces la ofertele acestora”, a declarat Oana Nanulescu, Country Manager Seamless România.

New trends: fondatorul La Mama şi Cafepedia, parteneriat cu SEQR pentru introducerea plăţilor mobile

La fel ca în cazul App Store şi Google Play, aplicaţia SEQR se poate descărca gratuit din Windows Phone Store. Interfaţa grafică a fost adaptată pentru specificul Windows Phone, însă experienţa utilizatorului a rămas aceeaşi. Instalarea se face uşor, iar modalitatea de conectare a contului bancar şi plata sunt la fel de facile. Se scanează codul QR de la casa de marcat, se confirmă plata prin intermediul codului pin şi se primeşte chitanţa digitală.

SEQR a fost lansată pe piaţă împreună cu Garanti Bank, prima instituţie financiară care pune la dispoziţie această facilitate clienţilor săi. SEQR a dezvoltat o reţea naţională de comercianţi care include magazine fashion, magazine de proximitate, benzinării, cafenele şi restaurante.

Trends: SEQR, şi în reţeaua de magazine La Femme

Dezvoltată de către Seamless, SEQR este cea mai utilizată soluţie “mobile wallet” în magazinele şi în mediul online din Suedia şi din Europa. Cu SEQR oricine poate plăti cu smartphone-ul în magazine, restaurante, cafenele, benzinării și online.

Cu ajutorul SEQR, utilizatorul doar scanează sau atinge codul QR/NFC afişat de către comercianţi şi aprobă plata cu codul PIN.

Platforma unică a SEQR a fost dezvoltată de către Seamless, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de plată pentru telefoane mobile la nivel mondial.

Fondată în 2001 şi activă în 26 de ţări, Seamless operează mai mult de 3,1 mld. de tranzacţii anual, prin intermediul a 525.000 puncte de vânzare active. 6.200 de comercianţi au ales deja SEQR, inclusiv cele mai mari lanţuri de magazine, de restaurante fast-food şi reţele naţionale din Suedia. SEQR a fost lansată în România în 2013, în Finlanda şi în Belgia în 2014  şi urmează să fie lansată în Portugalia în 2014.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *