“Pentru că educaţia liceală este definitorie pentru îmbunătăţirea condiţiei materiale şi toţi copiii ar trebui să beneficieze de ea. Sunt sigur că şi în...
KFC si Pizza Hut sprijina organizatia World Vision1“Pentru că educaţia liceală este definitorie pentru îmbunătăţirea condiţiei materiale şi toţi copiii ar trebui să beneficieze de ea. Sunt sigur că şi în cazul dumneavoastră ceea ce aţi făcut în liceu v-a ajutat să deveniţi ceea ce sunteţi azi”, ar fi răspunsul scurt al CEO-ul KFC şi Pizza Hut România, Mark Hilton.

Elaborând, trebuie să precizăm faptul că şi în acest an, în luna octombrie, cele două branduri vor susţine proiectul “Vreau în clasa a noua” al organizaţiei World Vision România. Prin acest proiect de strângere de fonduri sunt susţinuţi copiii din mediul rural din ţara noastră pentru ca aceştia să-şi poată continua studiile la liceu.

În prezent, în cadrul proiectului sunt înscrişi 154 de copii din Ialomiţa, Iaşi, Dolj şi Vâlcea. Din fondurile ce urmează a fi strânse de KFC şi Pizza Hut în luna octombrie, World Vision îşi propune să ajute 70 de copii  din program, cu 20 mai mulţi ca în 2013.

KFC si Pizza Hut sprijina organizatia World VisionDin 2008 şi până în prezent, 947 de copii cu o situaţie materială precară au terminat liceul datorită programului “Vreau în clasa a noua”, mulţi dintre ei fiind înscrişi în cadrul unor facultăţi renumite din ţara noastră şi nu numai (media la bacalaurea per generaţie de absolvenţie a fost de 8.07, iar 69% dintre elevi au fost admişi la facultate).

Potrivit oficialilor KFC, peste jumătate dintre aceştia, adică 624 de copii, au fost ajutaţi prin donaţiile făcute prin intermediul celor două reţele de restaurante, suma strânsă fiind de circa 240.000 de euro.

“Un copil fără educaţie este ca o pasăre fără aripi, spune un proverb tibetan. Liceul este o perioadă a provocărilor chiar şi în absenţa problemelor materiale. Este o etapă a vieţii care ne formează şi are un impact major în evoluţia noastră. În multe zona rurale din România, dificultăţile întâmpinate de copii depăşesc cu mult problemele unui adolescent obişnuit”, a mai spus Mark Hilton.

“Credem că educaţia este singura cale prin care putem lupta cu sărăcia”, a precizat şi Oana Şerban, PR Manager în cadrul World Vision România.

Conform acesteia, în România, 1 din 5 adolescenţi nu merge la şcoală, iar în mediul rural băieţii au cel mai mare risc de a renunţa la educaţie. În plus, comparativ cu mediul urban, în mediul rural doar 55% dintre copii îşi continuă educaţia la liceu, iar în următorii ani aproximativ o jumătate de milion de tineri ar putea renunţa la şcoală.

“Noi vrem să ajutăm copiii care doresc să îşi schimbe destinul”, a mai spus Oana Şerban.

Tocmai de aceea, cele mai importante criterii după care sunt selecţionaţi participanţii în program sunt situaţia familială şi cea şcolară, aceştia trebuind să dovedească faptul că îşi doresc să înveţe. În timpul liceului, elevii  beneficiază de o bursă lunară (de 250 de lei) care le acoperă total sau parţial cheltuielile necesare pentru a-şi continua studiile (îmbrăcăminte, încălţăminte, mâncare, transport, rechizite).     Vreau-in-clasa-a-noua-2012

“Ne confruntăm deseori şi cu părinţi care nu vor să-şi lase copiii să îşi continue studiile. De aceea noi derulăm un program mai amplu, pe cinci paliere – educaţie, sănătate, drepturile şi protecţia copilului, dezvoltare economică şi dezvoltare spirituală – prin care căutăm să le stârnim interesul şi părinţilor şi să includem şi o componentă de sustenabilitate. De exemplu, în 2012, 180 de familii sărace din Vaslui şi Cluj au primit supi de albine sau capre, iar aceştia au învăţat să-şi administreze eficient resursele. Totodată, rămânem în comunităţi vreme îndelungată, vorbim despre 10-15 ani, şi avem peste tot câte un lucrător comunitar care monitorizează modul în care se desfăşoară programele noastre”, a declarat pentru Gadget&Trends Magazine reprezentantul World Vision România.

În 2013, veniturile World Vision România s-au ridicat la aproape 11 milioane de dolari, fonduri venite din donaţii din SUA, Canada, Elveţia, Taiwan, precum şi din bani colectacţi la nivel local şi fonduri europene.

Până pe 31 octombrie, urnele “Vreau să fiu în clasa a noua” sunt amplasate în toate restaurantele KFC şi Pizza Hut din ţară, pentru oricine îşi doreşte să contribuie, indiferent de suma donată, fără a fi nevoit să cumpere vreun produs al celor două branduri. Campania face parte din programul World Hunger Relief al World Food Programme, o subsidiară a Naţiunilor Unite.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *