Kaspersky Lab, unul dintre cei mai mari provideri de soluţii de securitate din lume, a semnat un acord cu INTERPOL și un memorandum de...
securitateKaspersky Lab, unul dintre cei mai mari provideri de soluţii de securitate din lume, a semnat un acord cu INTERPOL și un memorandum de înțelegere cu Europol, cu scopul a extinde cooperarea dintre companie și agențiile de aplicare a legii în ceea ce privește lupta împotriva infracțiunilor cibernetice.

Pe 30 septembrie, Eugene Kaspersky, Chairman și CEO al Kaspersky Lab și Ronald K. Noble, General Secretary în cadrul INTERPOL, au semnat un acord de cooperare, iar compania de securitate va oferi produse, informații și suport neîntrerupt sediului INTERPOL Global Complex for Innovation (IGCI) din Singapore.

A doua zi, Eugene Kaspersky, împreună cu Troels Oerting, şeful European Cybercrime Centre (EC3) din cadrul Europol, au semnat un memorandum de înțelegere între Kaspersky Lab și agenția de aplicare a legii a UE, care favorizează o cooperare mai strânsă între cele două organizații.

Ambele ceremonii de semnare au avut loc în Singapore, oraș care găzduiește Cybercrime Conference în intervalul 1-3 octombrie 2014.

„Acesta este cu adevărat un pas important în lupta globală împotriva infracționalității cibernetice,” a spus Eugene Kaspersky, CEO și Chairman al companiei Kaspersky Lab. „Parteneriatele noastre cu INTERPOL și Europol reprezintă realizări de pionierat pentru întreaga industrie a securității cibernetice. Astfel de cooperări între sectoarele public și privat sunt vitale pentru imbunătățirea securității în mediul cibernetic. Aceste parteneriate se aliniază perfect cu misiunea noastră de a proteja lumea împotriva amenințărilor cibernetice. Pe măsură ce anvergura și complexitatea acestor amenințări continuă să crească, trebuie să ne unim forțele cu agențiile naționale și internaționale de aplicare a legii și cu alte companii private din sectorul de securitate cibernetică, pentru a combate eficient aceste pericole din ce în ce mai mari,” a explicat Eugene Kaspersky.

În urma acestui nou acord cu INTERPOL-ul, compania va pune la dispoziție informații despre amenințări cibernetice, hardware și software pentru a fonda și a administra laboratorul digital medico-legal al IGCI, precum și alte operațiuni ale noului centru. Kaspersky Lab va organiza o serie de sesiuni de training pentru ofițerii INTERPOL, pentru a le împărtăși cunoștințele legate de analiza de malware, investigații digitale și cercetările cu privire la amenințările financiare. Kaspersky Lab lucrează cu INTERPOL din aprilie 2013, iar unul dintre analiștii de top ai companiei Kaspersky Lab va fi relocat temporar în cadrul IGCI.

„Natura complexă și mereu în mișcare a peisajului amenințărilor cibernetice necesită o colaborare între sectoare, pentru a combate eficient infracționalitatea cibernetică și pentru a îmbunătăți securitatea digitală,” a comentat Ronald Noble, Secretary General al INTERPOL. „Acordul dintre INTERPOL și Kaspersky Lab este un pas important în ceea ce privește constituirea unei alianțe globale împotriva infracțiunilor cibernetice și garanția faptului că oferim țărilor noastre membre cele mai inovatoare tehnici în combaterea acestor amenințări,” a încheiat Ronald Noble.

„Acest memorandum de înțelegere încheiat cu Kaspersky Lab este o bază foarte bună pentru extinderea cooperării noastre în demersurile comune de a lupta și de a preveni infracțiunile cibernetice din Europa și nu numai,” a declarat Troels Oerting, şeful European Cybercrime Centre (EC3) din cadrul Europol. „Este important să ne unim forțele, să împărtășim experiența și cunoștințele noastre și să urmărim obiectivul nostru comun: să avem un mediu cibernetic liber, transparent dar și sigur. Acesta este un nou mare pas în direcția bună pentru noi toți,” a încheiat Troels Oerting.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *