Din 26 septembrie, Magazinul DOMO din Centrul Comercial Polus Cluj își așteaptă clienții într-o nouă locație. Amenajarea magazinului de 1500 mp situat în Polus...

domoDin 26 septembrie, Magazinul DOMO din Centrul Comercial Polus Cluj își așteaptă clienții într-o nouă locație. Amenajarea magazinului de 1500 mp situat în Polus Center Cluj  face parte din planul companiei de remodelare și modernizare a rețelei de retail, ce a cuprins 7 magazine în 2014. Bugetul alocat de companie în acest an procesului de modernizare și optimizare a rețelei de retail este de peste 1 milion de euro.

”Noua amenajarea ne-a permis și extinderea spațiului destinat testării gadgeturilor și echipamentelor IT, răspunzând astfel nevoii clujenilor de a fi conectați la tehnologia de ultimă generație”, declară Sylvia Kerzek, Marketing Manager DOMO Retail.

Redeschiderea magazinulului DOMO din cadrul Polus Center Cluj este marcată de o campanie de promoții la o gamă largă de produse electronice, electrocasnice, audio-video si IT&C. Printre serviciile puse la dispoziție de DOMO clienților săi se numără instalare la domiciliu, garanție extinsă, transport garantat, retur în 31 de zile, precum și vânzare în rate.

Magazinul DOMO din cadrul Polus Center Cluj este unul dintre magazinele rețelei de retail selectate pentru a găzdui, în prima etapă, tinerii care vor participa la programul DOMO Management Trainee. În cadrul programului sunt selectați și pregătiți viitorii manageri pentru departamentele grupului DOMO.

În județul Cluj, retailer-ul electroIT operează patru magazine, dintre care două în Cluj-Napoca, unul în Dej și unul în Turda. Vânzările DOMO Retail în județul Cluj au crescut în prima jumătate a anului 2014 cu 25% față de aceași perioadă a anului trecut.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *