Reţeaua SUBWAY, unul dintre cei mai importaţi jucători de pe piaţa internaţională a restaurantelor fast-food,  lansează la nivel local o aplicație mobilă prin care...
subway_uniriiReţeaua SUBWAY, unul dintre cei mai importaţi jucători de pe piaţa internaţională a restaurantelor fast-food,  lansează la nivel local o aplicație mobilă prin care clienţii au posibilitatea de a comanda produsele lor preferate SUBWAY și de a le primi la domiciliu sau la birou.

Potrivit oficialilor reţelei, aplicaţia este gratuită şi este disponibilă atât pe smartphone-urile Apple cât şi pe device-urile care folosesc sistemul de operare Android.

În prima etapă, aplicația va fi  disponibilă în patru locații din zona de Nord a Bucureștiului, Cluj-Napoca și Timișoara, urmând ca în acest an să fie disponibilă în alte trei restaurante SUBWAY din țară.

De asemenea, clienții vor putea plasa comenzi și pe site-ul oficial SUBWAY www.subwayro.com.

Aplicația SUBWAY România oferă experiența unică pe care o au clienții în restaurant direct pe smartphone sau pe tabletă. Acum, aceștia au posibilitatea de a crea nenumărate combinații de ingrediente printr-o simplă atingere a ecranului și de a le avea livrate în cel mai scurt timp.

Aplicația este foarte intuitivă și le permite clienților să creeze meniuri gustoase în doar câteva minute, urmând toți pașii pe care cineva îi experimentează în mod normal într-un restaurant. În primul rând, utilizatorii trebuie să aleagă una dintre cele două opțiuni – livrare sau ridicarea comenzii, apoi să aleagă orașul în care locuiesc și, în cele din urmă, să introducă adresa lor.

Aplicația va indica cel mai apropiat restaurant SUBWAY și dacă există posibilitatea de livrare la adresa respectivă. Aplicația funcționează pe o distanță de 3 kilometri, pentru a menține timpul de livrare sub 30-40 de minute. Apoi, utilizatorii trebuie să selecteze tipul de SUB, tortilla sau salata pe care o doresc și, de asemnea, mărimea și tipul de pâine pe care o preferă. Apoi,  partea distractivă începe – utilizatorii aleg combinațiile de legumele și sosuri preferate. Ei au posibilitatea de a adăuga ingrediente extra sau de a comanda meniul complet: un SUB cu băutură și o prăjitură sau chips-uri.

Aplicația a fost creată de asemenea pentru a ține cont de nevoile persoanelor cre lucrează în cadrul corporațiilor, care obișnuiesc să comande zilnic și care au nevoie de o masa proaspăta și gustoasă, dar care nu au mult timp liber.

Astfel, aplicația SUBWAY are o facilitate numită “Comandă de Grup”, care permite utilizatorilor să trimită o notificare colegilor, anunțându-i că vor plasa comanda și invitându-i să aleagă ceva din meniu printr-un link. După ce toți au ales combinația preferată de SUB, comenzile sunt centralizate și trimise către restaurant, cu toate detaliile selectate. La sfârșitul procesului, aplicația calculează nota de plată pentru fiecare persoană din grup.

“În prezent, suntem conectați mereu prin intermediul smartphone-urilor și tabletelor. Acum, cu aplicația SUBWAY România, putem avea acces la restaurantul SUBWAY printr-o simplă atingere, unde putem vizualiza meniurile și plasa comenzi fără a fi nevoie să mergem într-un restaurant,” declară Rumen Radev, Development Agent SUBWAY pentru regiunea București- Ilfov. “De obicei, oamenii sar peste masa de prânz, deoarece nu au timp să iasă din birou și să ia ceva de mâncare. Prin aplicația SUBWAY România oferim acestor oameni o masă cu ingrediente proaspete, complet personalizată, livrată în cel mai scurt timp, la doar un click distanță,” adaugă Rumen Radev.

Aplicația SUBWAY România a fost creată în colaborare cu Cloud Treats Inc. și implementată prin aplicația hipMenu dezvoltată de către Cloud Treats.

Aplicația SUBWAY România este disponibilă prin download gratuit în AppStore și Google Play.

SUBWAY are cea mai mare rețea de restaurante din lume, cu 42,630 de unități. La nivel local, lanţul este prezent din 2012, când a deschis primul restaurant în București.  În România sunt 21 de restaurante în București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Ploiești, Pitești, Sibiu și Suceava, continuând direcția de extindere.

subway subway1 subway3 subway2

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *