În ultima săptămână au apărut tot mai multe informaţii referitoare la investiţiile pe care şeicii din Dubai se pregătesc să le pună în mişcare...
Mideast Dubai HotelsÎn ultima săptămână au apărut tot mai multe informaţii referitoare la investiţiile pe care şeicii din Dubai se pregătesc să le pună în mişcare în următorii ani pentru a întâmpina târgul World Expo, pe care oraşul îl va găzdui în 2020, mai ales că turismul este o sursă majoră de venit pentru Emiratele Arabe Unite.

Astfel, Investment Corporation of Dubai şi Kerzner International Holdings vor extinde resortul Atlantis, de pe faimoasa insulă în formă de palmier, printr-o investiţie estimată la 1,4 miliarde de dolari. Astfel, lângă hotel vor fi construite apartamente şi case de lux pentru turiştii cu dare de mână care vor să viziteze Dubai-ul şi să lase o parte consistentă din venituri în mall-urile şi centrele de distraţie disponibile.

Trends: şeicii Dubaiului, planuri pentru un nou superlativ. Cel mai mare mall din lume, la puterea a doua

Cele 800 de noi camere şi 250 de reşesinţe de lux ce vor fi puse la dispoziţia turiştilor de The Royal Atlantis Resort and Residences vor avea un design modern şi futurist, cu grădini suspendate şi piscine private de tip infinity care vor oferi o privelişte spectaculoasă asupra insulei şi a apei.

Potrivit CEO-ului ICD, Mohammed Ibrahim Al Shaibani, noul resort este o investiţie pentru viitorul Dubai-ului. “Această investiţie reafirmă suportul ICD pentru dezvoltarea pe termen lung a industriei ospitalităţii la nivel local, un factor cheie pentru creşterea economiei Dubai-ului”, a declarat acesta.

Business rumors: Dubai-ul ar urma să găzduiască cel mai mare Apple Store

Holdingul ICD controlează şi cea mai mare companie aeriană a Orientul Mijlociu, Emirates, precum şi un pachet consistent de acţiuni în cadrul Emaar Properties, contructorul celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa.

dubai APÎn acelaţi timp, conducătorul Dubai-ului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, şi-a afirmat susţinerea pentru un plan de extindere al celui de-al doilea aeroport al oraşului, care l-ar transforma în cel mai mare aeroport al lumii.

Astfel, printr-o investiţie de 32 de miliarde de dolari se va pune în mişcare un amplu plan de reconstrucţie şi lărgire a aeroportului, urmând ca Al Maktoum International să poată primi peste 200 de milioane de pasageri anual.

Prima fază cuprinde extinderea pistei şi a terminalelor pentru transportul a 120 de milioane de pasageri în fiecare an şi susţinerea a 100 de avioane gigant Airbus A380 în orice moment.

Ca să vă daţi seama de amploarea acestui proiect trebuie să precizăm faptul că Hartsfield-Jackson Atlanta International Airport, cel mai aglomerat aeroport al lumii, a înregistrat în 2013 un trafic de 94,4 milioane de pasageri.

Potrivit oficialilor Dubai Airport, prima fază a extinderii ar putea fi finalizată în următorii 6-8 ani şi va consta în amenjarea a 2 noi piste şi a 2 clădiri care vor susţine fiecare zeci de porţi pentru îmbarcarea în aeronave.

Odată cu finalizarea altor faze de construcţie, noul aeroport va avea 5 piste paralele, cu destul spaţiu între ele pentru a putea fi folosite simultan şi porţi de îmbarcare pentru sute de avioane wide-body.

Industria aeronautică generează anual 22 de miliarde de dolari pentru economia locală şi susţine 250.000 de locuri de muncă.

În plus, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum plănuieşte şi ridicarea unui parc thematic în apropierea noului aeroport şi a spaţiului care va găzduit World Expo, o investiţie de peste 1 miliard de dolari.

La finalul lui 2013, Dubai dispunea de 84.534 camere în 611 hoteluri, faţă de cele 80.414 de camere disponibile în 599 de unităţi la finalul anului 2012. În curs de dezvoltare în perioada 2014-2016 sunt alte 141 de hoteluri şi apart-hoteluri care vor duce numărul unităţilor de cazare la 114.000 de camere în 751 de hoteluri.

În 2013, aceste camere au primit peste 11 milioane de turişti, cu un milion peste cei din 2012. Totodată, veniturile hotelierilor au crescut cu 16,1%, până la nivelul de 6 miliarde de dolari. Turismul din Dubai aduce în economie venituri de peste 10 miliarde de dolari anual.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *