Ericsson își consolidează prezența europeană odată cu deschiderea în Linköping, Suedia, a primului său centru global IT&C. Acesta este primul din cele 3 centre globale...

EricssonEricsson își consolidează prezența europeană odată cu deschiderea în Linköping, Suedia, a primului său centru global IT&C. Acesta este primul din cele 3 centre globale IT&C care vor găzdui întregul portofoliu de soluții al companiei. Utilizând cele mai noi tehnologii de cloud, centrul le va permite celor peste 25.000 de ingineri specializați în cercetare și dezvoltare din Ericsson să colaboreze mai ușor și mai eficient în pofida granițelor geografice.

Ericsson a inaugurat primul său centru global IT&C în localitatea Linköping din Suedia. Compania a anunțat încă din septembrie anul trecut intenția sa de a construi trei centre globale IT&C, două dintre acestea urmând să fie localizate în Suedia și unul în Quebec, Canada.

Centrele vor susține organizațiile de livrare de servicii Ericsson din jurul lumii, dar mai ales îi vor ajuta pe specialiștii companiei în cercetare și dezvoltare să își desfășoare munca de zi cu zi. În acest moment, Ericsson are mai multe centre de date și laboratoare de testare pe mapamond. Strategia companie este să le consolideze pe cele mai multe dintre acestea, cu tot cu echipamentele și instalațiile lor specifice, în cele trei centre noi.

Graham Osborne, Vice President Global ICT Center Program în cadrul Ericsson, a declarat: „Inaugurarea primului centru global IT&C este dovada că Ericsson face eforturi pentru a transforma viziunea Societății Permanent Conectate în realitate. Centrele globale IT&C reprezintă angajamentul nostru pentru dezvoltarea a tehnologiei de cloud. Cu ajutorul acesteia, echipe mixte, din divizii și departamente diferite, vor putea să colaboreze în pofida granițelor geografice. Noile centre ne dau ocazia să le oferim clienților noștri produse și servicii de calitate mult mai repede decât puteam înainte. Pentru Ericsson, această inaugurare reprezintă un punct important de cotitură.”

Noile centre vor include întregul portofoliu Ericsson de soluții și vor fi la dispoziția inginerilor de cercetare și dezvoltare din toată lumea. Centrele globale IT&C vor fi eficiente din punct de vedere energetic și vor fi amplasate în zone cu acces ușor la surse regenerabile de energie, dar și la o rețea electrică puternică. Combinate, cele trei centre IT&C vor ocupa aproximativ 120.000 de metri pătrați, echivalentul a 14 terenuri de fotbal.

Centrele vor avea și un design diferit, modular și scalabil, ce va permite utilizarea mai eficientă a resurselor, dar și obținerea unui spațiu adaptabil nevoilor de business. Ericsson estimează că, datorită modelului arhitectural folosit și a amplasamentului, va reuși să reducă cu 40% consumul de energie al celor trei centre. În același timp, pentru companie este foarte importantă și reducerea impactului său asupra mediului înconjurător.

***

În perioada 01 septembrie – 21 septembrie, Ericsson România și agenția de cercetare Cult Market Research desfășoară studiul „Networked Society” – „Societatea Permanent Conectată”, un studiu care își propune să evidențieze părerile românilor despre impactul tehnologiei asupra educației, transportului în comun, instituțiilor administrative de stat, utilităților sau sistemului de sănătate, dar și a vieții la oraș. Studiul se desfășoară la nivel național, iar chestionarul poate fi accesat pe www.networkedsociety.ro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *